– Impresionanta sumă de bani a fost ascunsă în acel loc de frica hoților, numai că aceștia din urmă au găsit ascunzătoarea
– Păgubitul este chiar bazaristul care, în luna iulie a acestui an, a fost ușurat tot de aproximativ aceeași sumă de două adolescente în vârstă de 17 ani
– Atunci polițiștii au reușit să le prindă pe hoațe și să-i dea banii înapoi păgubitului, acum, însă, șansele sunt foarte mici
Bărbatul care a avut un noroc chior, după ce polițiștii au reușit să-i recupereze cele peste două miliarde de lei vechi furate din casă, nu s-a lecuit. În loc să-i depună la bancă, bărbatul și-a ținut banii tot în locuința sa, fiind din nou călcat de hoți. De data aceasta, însă, indivizii care i-au spart apartamentul de pe strada „Jean Bart” nu sunt niște amatori, fiind puține șanse de a le da de urme.
În luna iulie a acestui an, furtul a peste două miliarde de lei din apartamentul unui bazarist suceavean (Pavăl G., 46 de ani) ținea prima pagină a ziarelor locale. Hoții au fost prinși în timp record, fiind vorba de două adolescente, ambele în vârstă de 17 ani, una din Botoșani, cealaltă din Suceava, care-l știau pe bazarist și cunoșteau faptul că acesta ține sume mari de bani în casă. Oamenii legii au reușit să recupereze și cele peste două miliarde de lei, toți banii fiind predați bazaristului. Puștoaicele, care reușiseră să fure din apartamentul lui Pavăl G. 1,9 miliarde de lei vechi, 9.540 de euro și aparatură electronică de câteva zeci de milioane de lei, au fost trimise, zilele trecute, în judecată pentru furt calificat, riscând până la 10 ani de pușcărie.
Deși a fost sfătuit să nu țină sume mari în apartamentul său, Pavăl G. a ignorat sfatul polițiștilor. Totuși, pentru a fi sigur că nimeni nu-i va mai putea intra în casă, bazaristul și-a cumpărat o ușă modernă, ultimul tip, care, gândea el, îi va opri pe hoți. N-a fost să fie așa, însă, pentru că, doar câteva luni mai târziu, cu tot cu ușa anti-efracție, persoane necunoscute i-au spart casa și i-au furat nu mai puțin de două miliarde de lei și 6.400 de Euro. Interesant este că întreaga sumă de bani a fost pitită de Pavăl G. într-un congelator nefuncțional din apartamentul său. Din păcate pentru el, ascunzătoarea i-a fost descoperită de hoți. Oamenilor legii le va fi foarte greu să dea de urma acestora, în casă fiind găsite foarte puține indicii care să ducă la identificarea autorilor. Totuși, chiar dacă polițiștii vor reuși să pună mâna pe indivizii care i-au furat lui Pavăl G. impresionanta sumă de bani, bazaristul nu se va bucura foarte mult, cel mai probabil, o bună parte din banii săi fiind deja cheltuiți.





