Un număr de 9.526 de concedii medicale au fost eliberate de medicii suceveni în primele trei luni ale anului, numărul certificatelor emise fiind în scădere cu 8% față de aceeași perioadă din 2013, când au fost prescrise 10.320 de certificate. Așa se arată într-o situație întocmită de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava și dată publicității miercuri, de purtătorul de cuvânt al instituției, Anda Sălăgean.
Potrivit evidențelor, în acest an cele mai multe concedii medicale au fost emise în luna februarie – 3.240, urmată de luna martie, cu 3.214 certificate emise, și ianuarie, cu 3.072 de certificate emise. În fiecare din cele trei luni ale trimestrului I din 2014 au fost prescrise mai puține concedii medicale decât în perioada similară a anului trecut, precizează raportul CAS (în ianuarie 2013 – 3.163 de certificate, în februarie 2013 – 3.513 certificate, în martie 2013 – 3.644 de certificate).
De menționat că numărul concediilor medicale eliberate de medicii de familie, cei din ambulatoriul de specialitate și din spitale a început să scadă semnificativ din luna mai 2010, de când Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au modificat sistemul de acordare a acestor documente.
Astfel, potrivit evidențelor CAS Suceava, în 2010 scăderea a fost de nu mai puțin de 34% față de 2009. Tendința de scădere s-a menținut și în anul 2011, când au fost eliberate cu 7% mai puține concedii medicale comparativ cu anul 2010, numărul total al acestor documente fiind de 37.925. Numărul concediilor medicale a scăzut și în anul 2012, comparativ cu anul 2011, cu 2%. Astfel, în anul 2012 au fost prescrise 36.114 certificate, comparativ cu 36.818 certificate emise în anul 2011.