Peste 95% din participanții intrați în sistemul pensii private în 2012 au fost repartizați aleatoriu



Casa Națională de Pensii Publice a repartizat aleatoriu către fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), în cursul anului 2012, un număr de 245.590 de persoane, reprezentând 95,75% din numărul participanților nou intrați în sistem, potrivit datelor autorității de reglementare în domeniu.
La sfârșitul anului trecut, 5,77 milioane persoane erau evidențiate în registrul participanților la Pilonul II, în creștere cu 4,65% față de decembrie 2011.
Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), un număr de 5,58 milioane de participanți erau înregistrați, în decembrie 2012, cu cel puțin o contribuție virată de la începutul funcționării Pilonului II, în mai 2008.
„Avansul înregistrat comparativ cu decembrie 2011 a fost de 5,66%, iar față de luna iunie 2012 de 2,70%. Comparativ cu noiembrie 2012, numărul participanților a crescut cu 0,68%. Numărul participanților cu cel puțin o contribuție înregistrată de la începutul funcționării sistemului de pensii administrate privat reprezenta 96,61% din total participanți, în decembrie 2012, peste nivelul înregistrat în decembrie 2011 – 95,68%, fiind și cea mai mare valoare din ultimul an”, se arată într-un buletin al CSSPP.
În luna decembrie 2012 au fost virate către cele nouă fonduri de pensii administrate privat suma de 217,4 milioane de lei, în scădere ușoară față de luna anterioară (1,08%).
În total, pe parcursul anului trecut au fost virate contribuții în valoare de 2,5 miliarde de lei (0,6 miliarde euro), cu o medie lunară de 208,44 milioane lei.
„Numărul participanților cu contribuții în luna decembrie 2012 a fost de 3,57 milioane, reprezentând 61,89% din total participanți, în scădere ușoară față de decembrie 2011 (62,78%) și iunie 2012 (62,07%). Pe parcursul anului 2012 numărul participanților cu contribuții în luna a fluctuat între 3,60 milioane în noiembrie și 3,41 milioane martie”, se mai spune în buletin.