În municipiul Suceava

Peste 900 de tranzacții cu droguri la pliculeț, în numai patru luni. Majoritatea clienților: elevi de liceu



Membrii grupării lui Ilie Popovici, aduși la arestare
Membrii grupării lui Ilie Popovici, aduși la arestare

Din zecile de suspecți aduși miercuri la audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, sub acuzația că au făcut parte din cea mai mare rețea de trafic cu etnobotanice care a acționat în ultimii ani pe raza județului, îndeosebi în municipiul Suceava, șapte dintre învinuiți și-au petrecut noaptea în arestul poliției, primind ordonanțe de reținere.
Toți cei șapte au fost duși ieri după-amiază, la ora 17.30, în fața judecătorilor Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă. E vorba de Ilie Popovici (42 de ani), Ionuț Păstrăv (25 de ani), zis „Recu”, Bogdan Andrei Nastasi (26 de ani), Andrei Diaconu (24 de ani), zis „Dică”, Ștefan Florin Papuc (23 de ani), Ioan Popovici (35 de ani), zis „Ionel”, Lucian Aluncărițe (21 de ani), poreclit „Crețu”, toți din municipiul Suceava.
Aseară judecătorii au dat sentința: toți cei șapte au fost trimiși după gratii pentru următoarele 29 de zile.
De asemenea, procurorii DIICOT au cerut arestarea în lipsă și a unui individ fugit din țară, Cristian Apăvăloaie (38 de ani), alias „Fărmatu”, tot din municipiul Suceava, cererea urmând să se judece în perioada următoare.
Etnobotanice vândute prin telefonul „de serviciu”
Potrivit anchetatorilor, monopolul afacerilor cu etnobotanice pe piața din municipiul Suceava era deținut de interlopul Ilie Popovici, al cărui „locotenent” a fost Ionuț Păstrăv, fiul unui polițist sucevean.
Așa cum arătam și în ediția de ieri, un rol important în tranzacțiile cu prafurile periculoase l-a avut și Bogdan Andrei Nastasi, fostul iubit al Dianei Maloș, tânără de 18 ani, „Miss Vacanța de la OTV”, găsită spânzurată în 2008, într-un copac din spatele Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din centrul Sucevei.
Popovici avea un depozit de etnobotanice în apartamentul său din Burdujeni și se întâlnea la două-trei zile cu Păstrăv și Nastasi, cărora le distribuia marfa. Tot Popovici era și cel care „ținea contabilitatea” afacerilor cu „pliculețe cu vise”.
Ofițerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava au aflat în urma investigațiilor că membrii grupării aveau și un „telefon de serviciu”, pe care clienții sunau și își comandau produsele, al căror preț varia între 20 și 60 de lei. Telefonul era predat între principalii membri ai grupării, care trebuia să răspundă la apeluri și să fixeze întâlniri cu clienții pentru a le livra pliculețele ilegale.
La un moment dat, se arată în referatul propunerii de arestării preventive, Popovici discuta telefonic cu fiul polițistului să-i ia telefonul „de serviciu” lui Bogdan Andrei Nastasi, care consuma excesiv alcool, precum și o parte din etnobotanicele pe care trebuia să le vândă, și uita să le mai răspundă clienților. Într-o discuție telefonică interceptată de anchetatori, Păstrăv i se plângea lui Popovici că a găsit pe respectivul telefon, lăsat o noapte la Nastasi, nu mai puțin de 25 de apeluri pierdute de la potențiali clienți.
Pliculețele cu vise se vindeau peste tot prin oraș. Chiar și peste drum de școală
Tranzacțiile cu etnobotanice pe raza municipiului Suceava luaseră o amploare foarte mare. Numai în perioada în care gruparea lui Ilie Popovici a fost monitorizată 24 de ore din 24, ofițerii Antidrog au numărat 915 acte materiale de vânzare de droguri de risc și de mare risc, precum și produse susceptibile a avea efect psihoactiv.
Trebuie făcută precizarea că multe dintre pliculețele cu etnobotanice conțineau substanțe interzise de lege, considerate din categoria drogurilor de risc sau de mare risc.
Trazacțiile cu etnobotanice se făceau fie la ușa apartamentelor unora dintre membrii grupării, ori la geam (cum era în cazul lui Păstrăv, care locuiește într-un apartament de la parterul unui bloc din Obcini), fie pe stradă, prin oraș, sau chiar în localuri, unele dintre ele chiar în apropierea unităților de învățământ.
Așa cum arătau încă de miercuri procurorii DIICOT, au fost identificați aproximativ 600 de clienți ai acestei grupări infracționale, iar majoritatea erau elevi de liceu.
„Din discuțiile avute cu diverși consumatori am aflat că după ce consumau aceste produse aveau diverse stări, de fericire și bucurie, dar și stări de panică sau frică. Aceștia mi-au povestit că auzeau sau vedeau în fața lor diverse obiecte sau ființe care de fapt nu existau”, a explicat la audieri unul dintre tinerii care vindeau etnobotanice pentru rețeaua lui Ilie Popovici.
Unele substanțe creau dependență, iar mulți tineri care le consumau erau atât de disperați, încât amanetau diverse bunuri din casă pentru a reuși să-și achiziționeze „marfa”.
„Pliculețele de vise” erau de două categorii, cele „de fumat” (au aspect de fragmente vegetale mărunțite, de culoare verde) și cele „de nas”(care sunt utilizate de consumatori prin prizare și sunt sub forma unei pulberi de culoare albă).
Un dealer a fugit din țară, după ce a pierdut banii din etnobotanice la păcănele
În timpul investigațiilor, ofițerii Antidrog au constatat și existența unei a doua grupări, condusă de Ioan Popovici, zis „Ionel”, fratele lui Ilie Popovici.
Principalul dealer al acestei de-a doua grupări era Cristian Apăvăloaie, alias „Fărmatu”.
În perioada februarie-mai 2013, „Fărmatu” și alți dealeri au vândut la peste 300 de tineri pliculețele interzise.
Apăvăloaie, arată anchetatorii, avea mania jocurilor de noroc și pierdea sume importante la păcănele.
Banii băgați la aparate proveneau din câștigurile obținute din vânzarea etnobotanicelor și, deși, la început a reușit să acopere găurile, prin împrumuturi din alte părți, la un moment dat „Fărmatu” nu a mai avut de unde să returneze datoriile.
Temându-se de reacțiile violente ale fraților Popovici, Cristian Apăvăloaie a fugit din țară, acesta fiind și motivul pentru care procurorii cer acum arestarea preventivă în lipsă a acestuia, pentru a putea să-l dea în urmărire internațională.



Suspecții sunt acuzați că au făcut nu mai puțin de 900 de tranzacții cu droguri la plic, în doar patru luni
Suspecții sunt acuzați că au făcut nu mai puțin de 900 de tranzacții cu droguri la plic, în doar patru luni
Suspecții sunt acuzați că au făcut nu mai puțin de 900 de tranzacții cu droguri la plic, în doar patru luni
Suspecții sunt acuzați că au făcut nu mai puțin de 900 de tranzacții cu droguri la plic, în doar patru luni
Membrii grupării lui Ilie Popovici, aduși la arestare
Membrii grupării lui Ilie Popovici, aduși la arestare


Recomandări

Procurorii de la DIICOT Suceava au încercat să țină pasul cu fenomenul traficului de droguri: 143 de inculpați trimiși în judecată

Procurorii de la DIICOT Suceava au încercat să țină pasul cu fenomenul traficului de droguri: 143 de inculpați trimiși în judecată
Procurorii de la DIICOT Suceava au încercat să țină pasul cu fenomenul traficului de droguri: 143 de inculpați trimiși în judecată

27 de inculpați trimiși în judecată în al doilea dosar mare al DIICOT Suceava privind traficanți de droguri

27 de inculpați trimiși în judecată în al doilea dosar mare al DIICOT Suceava privind traficanți de droguri
27 de inculpați trimiși în judecată în al doilea dosar mare al DIICOT Suceava privind traficanți de droguri