În condițiile în care unitățile de învățământ din Rădăuți înghesuie și câte 40 de elevi într-o clasă, iar școlile au program în două schimburi, o investiție de peste 800.000 de lei din municipiul menționat este lăsată în paragină.
Este vorba despre o clădire nouă, modernă, cu parcări amenajate, cu spațiu de joacă, căi de acces pentru persoanele cu handicap, termopane, toalete decente, construită în cartierul Obor al municipiului Rădăuți.
Școala are zece săli de clasă, două săli de grădiniță, sală de sport și spații auxiliare, amplasate pe două niveluri, iar motivațiile care au stat la baza construirii celei care ar fi trebuit să fie astăzi Școala Gimnazială Nr. 6 Rădăuți au fost numărul mare de copii din zonă și distanța mare până la cea mai apropiată școală.
Deși din momentul în care au fost demarate lucrările au trecut aproape nouă ani, iar școala este aproape finalizată, pe ușa unității a fost pus lacătul, iar clădirea se degradează pe zi ce trece.
Înconjurată de buruieni ce depășesc înălțimea unui om, călcată de vandali care i-au spart geamurile și i-au scrijelit pereții, unitatea a fost lăsată de izbeliște, asta în vreme ce părinții din zonă sunt obligați să-i ducă pe cei mici la școli din alte cartiere.
Clădirii i-ar mai trebui apă, gaz și energie electrică pentru a putea fi dată în folosință, finisaje în interior,bănci, scaune sau dulapuri noi, însă bani pentru aceste facilități nu există. De fapt, bani nu sunt nici pentru plata lucrărilor ce au fost executate până acum.
Ministerul Dezvoltării Regionale – colacul de salvare al școlii
Contractul pentru realizarea lucrărilor a fost semnat în decembrie 2006 cu firma Conprin Dărmănești, termenul inițial de finalizare fiind de 12 luni.
Lucrările au început, însă Ministerul Educației a stopat alocarea banilor. În speranța că banii de la București vor veni până la urmă, constructorul a continuat lucrările, acestea costând aproape 3.700.000 de lei. Cum Inspectoratul Școlar Suceava nu a putut plăti acești bani firmei din Dărmănești, aceasta din urmă a dat instituția în judecată, având câștig de cauză.
„Deși finanțarea de la bugetul de stat nu s-a realizat ritmic, constructorul a continuat lucrările și a acționat în instanță Inspectoratul Școlar al Județului Suceava în perioada 2012 – 2014. În anul 2014, instanța a stabilit prin hotărâre definitivă ca IȘJ Suceava să plătească S.C. CONPRIN S.A. suma de 3.692.788 lei, reprezentând contravaloare preț lucrări. Din această sumă au fost plătiți 435.000 lei”, au explicat reprezentanții Inspectoratului Școlar Suceava.
Pentru că a pierdut procesul cu firma constructoare, IȘJ Suceava a fost executat silit, iar ca urmare, Ministerul Educației nu poate direcționa bani învățământului sucevean, sectorul investiții, din cauza datoriei pe care instituția este obligată să o achite firmei de construcții din Dărmănești.
Un colac de salvare pentru școala părăsită când era pe punctul de a fi dată în folosință ar fi. În luna aprilie 2015 a fost semnat un contract de preluare a datoriei de către Primăria municipiul Rădăuți, în vederea achitării din fonduri alocate cu această destinație de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Director de școală – „Mă doare sufletul când văd școala de acolo cum se degradează”
În vreme ce construcția situată în cartierul Obor zace nefolosită, elevii altor unități de învățământ din zonă învață în clase supraaglomerate.
Un exemplu în acest sens ar fi Colegiul Tehnic Rădăuți, a cărui clădire a fost proiectată pentru 500 de elevi, dar în care învață zilnic 1.500 de elevi de liceu și din clasele de învățământ profesional. Gelu Țugulea, managerul unității, a înaintat o adresă către Consiliul Local Rădăuți, pentru a-i fi atribuită clădirea din Obor, însă a fost refuzat.
„Mă doare sufletul când văd școala de acolo cum se degradează. Nefiind pază, se mai joacă cei mici, se mai sparge un geam. O școală abandonată se degradează mai repede decât una folosită. Noi avem o nevoie stringentă de spațiu. Sălile de acolo sunt adecvate desfășurării cursurilor de la învățământul profesional și tocmai de aceea am cerut să ne atribuie acest spațiu, dar fără succes însă, acolo fiind o situație de litigiu. Noi avem peste 50 de clase, cu 1.500 de elevi și ne desfășurăm greu activitatea în prezent”, a explicat directorul Colegiului Tehnic Rădăuți, Gelu Țugulea.
Clase aglomerate sunt și la școlile „Regina Elisabeta” și „Mihai Eminescu” din Rădăuți, cele mai apropiate unități de Școala Nr. 6, unde părinții din cartierul Obor își duc copiii.
Șantiere abandonate
Peste 800.000 de euro investiți într-o școală nouă și modernă din Rădăuți, care stă în paragină
