La linia de start

Peste 600 de participanți sunt așteptați sâmbătă la Crosul Sucevei



Peste 600 de participanți sunt așteptați sâmbătă la Crosul Sucevei
Peste 600 de participanți sunt așteptați sâmbătă la Crosul Sucevei

Sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 9 dimineața, în zona centrală a municipiului reședință de județ se va desfășura Crosul Sucevei, eveniment organizat de Asociația Județeană de Atletism, cu sprijinul Primăriei Suceava și al Consiliului Local, prin alocarea sumei de 50.000 de lei din bugetul local.
Evenimentul, menit să încurajeze practicarea sportului în rândul sucevenilor, a ajuns la cea de-a treia ediție, fiind unul foarte popular și chiar așteptat de suceveni.
La ediția din acest an se estimează participarea a cel puțin 600 de persoane, de toate vârstele. Participanții vor fi răsplătiți cu tricouri (în limita disponibilității acestora, fiind pregătite 600 de bucăți), în vreme ce finaliștii vor fi recompensați cu medalii (60), cupe (30) și rucsacuri (30).
Vineri se fac înscrierile pentru Crosul Sucevei
Înscrierile pentru competiție se vor face la cortul oficial amplasat pe esplanada Casei de Cultură a municipiului Suceava, în ziua de vineri, 8 septembrie 2017, începând cu ora 10.00. Pot participa cetățenii domiciliați pe raza municipiului Suceava, studenți și elevi din școlile și liceele din municipiul Suceava. Pentru înscriere, participanții vor prezenta actul de identitate. Copiii minori de până la 14 ani trebuie să prezinte certificatul de naștere și să fie însoțiți de un aparținător, care va trebui să semneze o declarație, prin care să-și dea acordul în vederea participării la concurs.
Nu pot participa sportivii legitimați la cluburi sportive.
În această cursă de alergare se vor alinia la start cetățeni de toate categoriile de vârstă, sex, începând cu cei de la 8 ani până la cei de peste 50 ani.
Participanți vor fi grupați în funcție de vârstă, astfel :
üVârsta 8-13 ani, fete, distanța de alergare de 2.000 de metri;
üVârsta 8-13 ani, băieți, distanța de alergare de 2.000 de metri;
üVârsta 14-18 ani, junioare, distanța de alergare de 2.500 de metri;
üVârsta 14-18 ani, juniori, distanța de alergare de 2.500 de metri;
üVârsta 19-39 ani, feminin, distanța de alergare de 2.500 de metri;
üVârsta 19-39 ani, masculin, distanța de alergare de 2.500 de metri;
üVârsta 40-49 ani, feminin, distanța de alergare de 2.000 de metri;
üVârsta 40-49 ani, masculin, distanța de alergare de 2.000 de metri;
üVârsta peste 50 ani, feminin, distanța de alergare de 2.000 de metri;
üVârsta peste 50 ani, masculin, distanța de alergare de 2.000 de metri.
Traseul competiției
Startul acestei competiții va fi dat de pe esplanada Casei de Cultură a municipiului Suceava. Traseul de concurs este compus dintr-o singură buclă și se va desfășura astfel: Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul/Aleea Anastasie Crimca, Policlinică, Ștefan cel Mare, Ana Ipătescu, Giratoriu – MC Donald’s, Nicolae Bălcescu. Acest traseu va fi semnalizat prin benzi de delimitare (garduri/balize de semnalizare amplasate la intersecțiile cu diverse străzi adiacente) și va fi supravegheat de comisari (arbitri) de cursă, amplasați în diferite puncte ale traseului.
Necesitatea realizării acestui proiect se datorează în primul rând dorinței populației de practicare a sportului sportului, pentru sănătate.
Scopul proiectului îl reprezintă promovareasportului ca parte integrantă a modului de viață, în vederea creșterii sănătății individului și societății, în vreme ce obiectivul îl constituie promovarea activităților sportive pentru sănătate și recreere.



Recomandări

„Maratonul Râșcăi – pedalează pentru educație și sănătate”, ediția a II-a, a reunit 250 de participanți

„Maratonul Râșcăi - pedalează pentru educație și sănătate”, ediția a II-a, a reunit 250 de participanți
„Maratonul Râșcăi - pedalează pentru educație și sănătate”, ediția a II-a, a reunit 250 de participanți

„Maratonul Râșcăi – pedalează pentru educație și sănătate”, ediția a II-a, a reunit 250 de participanți

„Maratonul Râșcăi - pedalează pentru educație și sănătate”, ediția a II-a, a reunit 250 de participanți
„Maratonul Râșcăi - pedalează pentru educație și sănătate”, ediția a II-a, a reunit 250 de participanți