Peste 60 la sută din bunurile confiscate de autorități după Revoluția din decembrie 1989, au fost recuperate în timp de copiii cuplului Ceaușescu, singurul fiu rămas în viață, Valentin Ceaușescu, primind înapoi cele mai de valoare obiecte, după 20 de ani de procese.
În decembrie 1989, Zoe, Valentin și Nicu Ceaușescu – cei trei copii ai cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu, condamnat și executat pentru genocid – au fost arestați sub acuzația de subminare a economiei naționale, fiindu-le confiscate mai multe bunuri.
Ulterior, ei au fost eliberați și cercetați în stare de libertate.
După șase ani, respectiv în 12 ianuarie 1996, Parchetul General (actual Parchet al Înaltei Curți de Casație și Justiție-n.r.) a decis scoaterea de sub urmărire penală a celor trei copii ai fostului dictator Nicolae Ceaușescu. Totodată, s-a dispus și revocarea măsurilor asiguratorii puse pe bunurile lor.
La scurt timp după ce procurorii au dispus restituirea bunurilor, Zoe Ceaușescu a solicitat instanței să i se înapoieze bijuteriile, tablourile și cărțile, precum și alte obiecte, intrate în patrimoniul statului. Ea a obținut o hotărîre judecătorească prin care autoritățile erau obligate să-i restituie patru bijuterii și alte cîteva din obiectele cerute.
La rîndul său, Valentin Ceaușescu a cerut Tribunalului București să-i fie restituite obiectele luate. Bunurile – tablouri, porțelanuri, precum și alte obiecte de artă – au fost evaluate, în anul 1998, la 150 de milioane de lei, iar în 2001 valoarea lor a fost estimată la aproximativ două miliarde de lei.
Avocatul Radu Antal, cel care l-a reprezentat pe Valentin Ceaușescu în instanțe, a apreciat că peste 60 la sută din bunurile copiilor Ceaușescu au fost recuperate, cele ale părinților rămând ale statului.
El a arătat că din bunurile lui Nicu Ceaușescu, fiul cel mic al cuplului dictatorial, au fost recuperate, în baza sentințelor definitive, rămând însă doar o parte din cele care au aparținut lui Valentin. Avocatul a mai spus că cele mai importante și valoroase dintre obiecte au fost în mare parte câștigate.
Dacă la începutul anilor ’90, românii credeau că cea mai mare parte avere a cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu era asigurată în conturi bancare din străinătate, după 20 de ani în care au fost numărate tablouri și alte obiecte de artă, chiar și veselă care a aparținut familiei, iluzia „comorii” a dispărut.
Tribunalul București judecă două contestații la executare a sentințelor deja pronunțate, una a Muzeului Național de Artă al României și alta făcută în numele Zoei Ceaușescu (decedată între timp). Una din acțiuni se va judeca în 14 ianuarie 2010, iar alta va fi luată în discuție în 30 martie 2010.
Primele bunuri ale familiei Ceaușescu, ce și-au găsit noi proprietari sunt autoturismele, care au fost vândute în cadrul unor licitații.
În 2003, omul de afaceri Ovidiu Tender a câștigat licitația organizată de Serviciul de Protecție și Pază (SPP) pentru vânzarea primului ARO fabricat special pentru familia Ceușescu, pentru care a plătit peste 453 de milioane de lei vechi, de peste zece ori mai mult decît suma de pornire a licitației.
Ovidiu Tender a licitat în calitate de persoană fizică, printr-un reprezentant. Suma de pornire a licitației pentru mașina familiei Ceaușescu a fost de 40.064.870 de lei vechi. La început, au licitat șase persoane.
Autoturismul ARO 304 era ultimul dintre cele folosite de Nicolae și Elena Ceaușescu pe care îl mai deținea Serviciul de Protecție și Pază. Acest autoturism este primul din seria celor fabricate special pentru familia Ceaușescu, fiind realizat în anul 1977. Are motor pe benzină de 2500 cmc, tapițerie din piele și trapă acționată electric.
Alături de autoturismul ARO 304, care a fost folosit de familia Ceaușescu, au mai fost scoase la licitație alte șase autoturisme Opel Vectra A (cu prețul de pornire de la peste 90 de milioane de lei vechi la peste 12.600 de lei), două Dacia 1310, o autospecială salvare Dacia 1310 Break și trei ARO 244.
Situația celorlalte bunuri, în special a celor confiscate în timpul anchetelor a fost tranșată, abia în 2006, printr-o sentință penală a Tribunalului București. Valentin Ceaușescu formulase o plângere împotriva rezoluțiilor procurorilor în dosare privind evenimentele din decembrie 1989, închise și redeschise.
El reclama abuzuri ce ar fi fost comise în timpul anchetei în care a fost cercetat pentru subminarea economiei naționale și abuz împotriva intereselor unor persoane, acest dosar fiind „pasat” aproximativ un an între instanțe din cauza problemelor de competență.
Deși printr-o adresă de la Parchet s-a dispus restituirea unor bunuri de către Muzeul Național de Artă, această instituție a refuzat să le înapoieze, motiv pentru care Valentin Ceaușescu a deschis un proces civil. Valentin Ceaușescu și-a câștigat în instanță dreptul de a-i fi restituite aceste bunuri, mai puțin cinci tablouri.
Între timp, el a solicitat lămurirea unor aspecte privind modul în care s-a desfășurat ancheta în cazul său și a făcut numeroase plângeri în acest sens, moment în care dosarul se redeschidea, de fiecare dată. Un aspect pe care Valentin Ceaușescu cerea să fie lămurit era cel privind legalitatea arestării sale între ianuarie și august 1990.
În 7 septembrie 2006, Tribunalul București i-a dat dreptate lui Valentin Ceaușescu, în procesul în care el a acuzat cercetarea sa abuzivă după 1989. Totodată, cu privire la latura civilă, Valentin Ceaușescu a cerut restituirea bunurilor sale personale, respectiv obiecte de artă, piese de mobilier și bunuri electrotehnice primite în dar sau achiziționate personal. Aceste bunuri au fost trecute în patrimoniul statului după ce Partidul Comunist Român (PCR) a fost desființat, măsura fiind luată pentru că bunurile personale ale familiei Ceaușescu nu au putut fi indisponibilizate.
Judecătorul Lia Savonea, președinte delegat al Curții de Apel București, aprecia ca fiind greșite soluțiile procurorilor militari care au soluționat dosarele membrilor familiei Ceaușescu, deoarece, după ce cuplul dictatorial a fost condamnat și executat, cercetările au fost extinse asupra lui Valentin și Nicu Ceaușescu.
Tribunalul Bucureștil a constatat că frații Valentin și Nicu Ceaușescu nu au comis nicio infracțiune și că toate acuzațiile procurorilor s-au referit la acțiuni ale întregii familii.
În rechizitoriul procurorilor militari se menționa că bijuteriile familiei Ceaușescu „erau achiziționate de la case renumite Vacheron et Constantin din Elveția, Alfred Dunhill din Franța și Patek Philipe din Elveția”.
Instanța a hotărât „restituirea către Valentin Ceaușescu a tuturor bunurilor cu privire la care au fost dispuse măsuri de indisponibilitate și confiscare și care nu au fost restituite, bunuri ridicate de la acesta și de la Nicu Ceaușescu”.
Tribunalul București arăta că anumite obiecte pot avea „caracter public, cum ar fi operele de artă”, iar dacă nu ar exista motive să fie deținute de alte instituții și dacă se dovedește că acestea nu au aparținut fostului PCR, trecând în patrimoniul statului, bunurile pot fi restituite.
Totuși, instanța nu a admis și restituirea bunurilor aparținând soților Elena și Nicolae Ceaușescu.
În 20 noiembrie 2006, Zoia Ceaușescu – fiica soților Ceaușescu și sora lui Valentin și Nicu – a decedat, lupta în instanță fiind continuată de soțul său. Anumite valori din casa Zoiei, apreciate a fi incunabule, stampe și cărți rare, au ajuns la Biblioteca Națională, fiind returnate parțial înainte să moară.
Un alt bun folosit de familia dictatorială, Cabana Dealul Negru din Munții Călimani, a ajuns să fie disputată în justiție între Direcția Silvică Bistrița-Năsăud și Primăria comunei Cetate.
În anii ’80, Cabana Dealul Negru a fost ridicată într-un timp foarte scurt, pentru că Nicolae Ceaușescu voia neapărat să vină toamna la vânătoare de urși în zonă, întrucât auzise că aici era cea mai mare concentrație de urși bruni din Europa. Din acest motiv, cabana nu a avut finisaje care să stârnească invidia.
La aproximativ 300 de metri de cabană, sunt amenajate trei piste pe care pot ateriza elicoptere. Cea mai mare era folosită de Nicolae Ceaușescu, iar celelalte de Securitate. Pistele sunt folosite și în prezent mai ales de vânătorii străini care vin cu avionul până la Cluj, iar de acolo închiriază elicoptere.
În prezent, cabana este folosită în scopuri turistice.
O altă parte din avere, tablourile și obiectele de artă au fost revendicate de moștenitori de la Muzeul Național de Artă, în mai multe procese. După mai multe faze procesuale, dar și rejudecări, într-un final, singurul moștenitor rămas în viață, Valentin Ceaușescu, a avut câștig de cauză.
În 17 decembrie 2008, Curtea de Apel București a hotărât, printr-o sentință definitivă și irevocabilă, ca cele 15 tablouri și obiectele de porțelan și de argint, confiscate familiei Ceaușescu, să fie restituite fiului moștenitor al cuplului dictatorial Elena și Nicolae Ceaușescu.
Lista de bunuri confiscate familiei Ceaușescu cuprinde 15 tablouri, Gheorghe Petrașcu – „Natură statică: Flori”, „Interior cu femeie”, „Peisaj: Casă țărănească”, Theodor Pallady – „Natură statică: Fructieră cu lămâie și portocale”, „Portret : Femeie in rochie oranj, citind”, „Peisaj: Catedrala Notre Dame din Paris”, „Peisaj: Port în Franța”, Nicolae Tonitza – „Portret: Cap de copil cu bonetă (Nelu)”, „Peisaj de iarnă”, Nicolae Dărăscu – „Natură statică: Mere, vas de aramă oriental, casetă”, Max Amold – „Peisaj portuar”, Dumitru Ghiață – „Peisaj”, Alexandru Ciucurencu – „Peisaj” și Ion Popescu Negreni – „Peisaj”.
De asemenea, în lista obiectelor confiscate de procurori se numără două lucrări de Goya – „Gravură (aquaforte)”, Corneliu Baba – „Desen: Portret de tânără cu basc”, o tavă și două farfurii de metal argintat, un platou de argint, două cutii cilindrice cu capac și o scrumieră din argint, un platou de porțelan japonez, un vas de porțelan chinezesc și un serviciu pentru desert din șapte piese din porțelan chinezesc.
Hotărârea Curții de Apel este definitivă și irevocabilă, astfel că o parte din bunuri au fost deja restituite de către Muzeul Național de Artă.
Totodată, Valentin Ceaușescu a cerut instanței să dispună ca muzeul să înapoieze bunurile deținute în custodie, din 26 februarie și 3 martie 1990, solicitare admisă de judecători.
