Proiectul „Luna diasporei”

Peste 60 de persoane au participat la întâlnirea „Trăiri, nevoi, dorințe”, organizată la Muzeul Bucovinei

La Muzeul Bucovinei a avut loc joi, 17 august, în cadrul manifestărilor dedicate proiectului ”Luna diasporei”, întâlnirea cu titlul ”Trăiri, nevoi, dorințe”, organizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, în parteneriat cu Salvați Copiii – Filiala Suceava. La eveniment au participat peste 60 de persoane, reprezentanți ai primăriilor din județ și ai instituțiilor organizatoare.
Scopul întâlnirii, după cum a spus Camelia Iordache, președinta filialei Salvați Copiii Suceava, a fost acela de a disemina bunele practici în aplicarea dispozițiilor Legii 272/2004 în ceea ce privește delegarea autorității părintești pentru copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate. Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPDC) Suceava, Nadia Crețuleac, psihologul Doina Fîntînariu, coordonator proiect Salvați Copiii Suceava, și consilierul juridic Salvați Copiii România Laurențiu Tudorache au prezentat metodele și tehnicile de delegare a autorității părintești, în conformitate cu legislația în vigoare, precum și proiectul ”Protecție și educație pentru copiii cu părinți rămași la muncă în străinătate”, derulat de Salvați Copiii România, cu finanțare de la Fundația Velux.
A fost prezentat în mod special site-ul www.copiisinguriacasa.ro, care reprezintă o sursă de informare și consiliere psihologică și juridică, atât pentru copii și părinți, dar și pentru specialiști. Întâlnirea de joi de la Muzeul Bucovinei s-a încheiat cu dezbateri asupra temei și cu discuții pe cazuri.

Recomandări

Copii cu tulburări de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama

Copii cu tulburării de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama

Lansarea campaniei naționale de prevenire a traficului de minori „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”

Proiectul „Servicii comunitare pentru familii unite”. Beneficiari: 266 de copii necăjiți din județul Suceava