Investigații medicale

Peste 530 de sucevence din 45 de sate au avut rezultate pozitive la testul Babeș-Papanicolau, de depistare precoce a cancerului cervical



Directorul executiv al DSP Suceava, Silvia Boliacu
Directorul executiv al DSP Suceava, Silvia Boliacu

Campania de depistare precoce a cancerului de col uterin, prin deplasarea specialiștilor în comunitățile rurale în vederea testării femeilor din grupele de vârstă 25-64 de ani, a permis investigarea, până acum, a unui număr de 2.764 de femei, din 45 de comune din județ.
Directorul executiv al DSP Suceava, Silvia Boliacu, a declarat că la 532 de femei testate Babeș-Papanicolau rezultatele au fost pozitive. Testarea a permis ca femeile să fie diagnosticate și să urmeze conduita terapeutică recomandată fiecăreia în parte.
Cele mai multe rezultate pozitive s-au înregistrat la Straja, 41 de femei, din 141 testate. În Cornu Luncii, din 77 femei testate, aproape jumătate, 30, au avut rezultate pozitive, iar la Dolhasca au fost pozitive 28 de teste, din 148 efectuate. Un număr mare de femei cu test Babeș-Papanicolau pozitiv a mai fost la Frătăuții Noi, 26 din 93 testate, Vicovu de Sus- 22 pozitive, din 88, Dumbrăveni – 22 din 73, Cacica – 20 din 62 femei testate, Berchișești – 18 din 30, Dornești – 17 din 54, Poiana Stampei – 17 din 38, Crucea – 17 din 35, Stulpicani – 17 din 115, Voitinel – 17 din 93, Dumbrăveni – 22 din 73, Putna – 19 din 80 și Horodniceni – 19 din 81. La polul opus s-au situat Brodina și Vatra Moldoviței, unde nu a fost nici un rezultat pozitiv la cele 42, respectiv 18 femei testate. Câte un caz a fost înregistrat la Gălănești, din 43 de femei testate, Horodnic de Jos – 51 femei testate și Frătăuții Vechi – 32 femei testate. Silvia Boliacu a subliniat că testarea continuă în acest an, în celelalte comunități rurale din județ.
În comune, testarea s-a făcut cu ajutorul autospecialelor Institutului de Oncologie Iași
Din martie, anul trecut, DSP Suceava, prin compartimentul Evaluare și promovare a sănătății și asistenții medicali comunitari, în colaborare cu Institutul Regional de Oncologie Iași și Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, desfășoară o campanie de screening în mediul rural pentru depistarea activă precoce a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeș- Papanicolau la populația feminină eligibilă.
Cu autospecialele pentru depistarea cancerului de col uterin, complet utilate și dotate specialiștii au mers în comune pentru efectuarea testării. La această acțiune se adaugă testele realizate prin rețelele de screening județene, prin intermediul cărora anul trecut au fost testate 2.691 femei eligibile, cu 196 rezultate pozitive.
Directorul DSP Suceava a subliniat că depistarea precoce a leziunilor precanceroase prin screening și prevenția primară prin vaccinare pot contribui la reducerea substanțială a incidenței și a mortalității cancerului de col uterin, mai ales că România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea și incidența cancerului de col uterin, 3.300 de cazuri noi și 1.700 de decese, anul trecut.
În anul 2019 la noi în județ s-au înregistrat 77 de cazuri noi de cancer de col uterin (24 în mediul urban și 53 în mediul rural), au fost consemnate 38 de decese, iar la sfârșitul anului au rămas în evidențele oncologice 923 de femei cu acest diagnostic.
„Cancerul de col uterin poate fi prevenit prin vaccinare anti-HPV și testare periodică. Aplicate împreună, vaccinarea împotriva virusului papilloma uman și screeningul reprezintă strategia optimă de protecție împotriva cancerului de col uterin”, a precizat directorul DSP Suceava.
Programul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeș-Papanicolau se adresează femeilor cu vârstă între 25 și 64 ani, indiferent dacă sunt sau nu asigurate medical. Ele se pot adresa medicilor de familie, medicilor ginecologi sau celor de planificare familială. Există două rețele de screening la nivelul județului, una organizată de Spitalul Județean Suceava și una de Spitalul Municipal Fălticeni, din care fac parte medici din diverse zone ale județului, inclusiv din zona Câmpulung Moldovenesc și zona Vatra Dornei.



Recomandări

Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. În acest an s-au vaccinat și doi băieți

Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. Foto medikali.ro
Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. Foto medikali.ro

Evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!” a strâns peste 6.000 de lei pentru tratamentul Serenei, eleva de la Colegiul „Petru Rareș” diagnosticată cu cancer

Evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!” a strâns peste 6.000 de lei pentru tratamentul Serenei, eleva de la Colegiul „Petru Rareș” diagnosticată cu cancer

Peste 100 de femei s-au înscris pentru mamografii și teste gratuite pentru depistarea timpurie a cancerului, la evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!”

Peste 100 de femei s-au înscris pentru mamografii și teste gratuite pentru depistarea timpurie a cancerului, la evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!”

Mamografii gratuite, cu programare, în cadrul evenimentului „Oprește cancerul de col uterin!”, din 17 noiembrie

Mamografii gratuite, cu programare, în cadrul evenimentului „Oprește cancerul de col uterin!”, din 17 noiembrie
Mamografii gratuite, cu programare, în cadrul evenimentului „Oprește cancerul de col uterin!”, din 17 noiembrie