Peste 500.000 de țigări și 207 litri băuturi alcoolice, confiscate în urma unui control la duty-free



Sute de polițiști și inspectori ai altor instituții au dat amenzi de 220.000 de lei și au confiscat peste 500.000 de țigări și 207 litri de băuturi alcoolice, iar 14 persoane sunt cercetate pentru infracțiuni, în urma unui control ce a avut loc, marți, la magazinele duty-free din întreaga țară.
Controlul de marți, la care au participat 426 de polițiști și 99 de angajați ai altor instituții de stat, a avut drept scop prevenirea fraudelor cu țigări și alcool în perioada în care duty-free-urile trebuie să-și lichideze stocurile ca urmare a unui act normativ prin care acestea nu mai pot fi vândute în aceste magazine, arată Inspectoratul General al Poliției Române într-un comunicat de presă.
Echipele au verificat 320 de firme și 1.348 de mașini și camioane aflate în zonele în care se vând de regulă țigări și alcool în regim duty-free.
„Au fost constatate 14 infracțiuni în care sunt cercetate 14 persoane, fiind ridicate în vederea cercetărilor 136.360 de țigări, în valoare de 36.300 de lei”, precizează Poliția Română.
Totalul celor 146 de amenzi dispuse a fost de 220.970 de lei, în urma constatării contravențiilor fiind confiscate 411.060 de țigări, în valoare de 229.070 de lei, și 207 litri de băuturi alcoolice, în valoare de 6.660 de lei.
Începând de vinerea trecută, printr-un ordin al ministrului Finanțelor Publice, țigările și alcoolul au fost excluse de pe lista mărfurilor ce pot fi vândute în regim duty-free. Actul interzice și transferul între magazinele duty-free aparținând aceluiași operator economic de băuturi distilate, rachiuri, lichioruri, alte băuturi spirtoase și produse din tutun.
Echipe comune de polițiști, vameși și jandarmi au început încă de luni controalele în magazinele duty-free, pentru a depista persoane care achiziționează cantități foarte mari de tutun sau alcool.
Totodată, polițiști din cadrul Serviciilor de Investigare a Fraudelor, Poliției Rutiere și Poliției de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști antifraudă, verifică piețele și târgurile în care se vând produse cumpărate din magazine duty-free. În plus, polițiștii rutieri au organizat filtre pentru a descoperi transporturi ilegale de țigări și alcool.