Dezastru total

Peste 5.000 de porci au ars luni seară într-un incendiu devastator



Incendiul devastator în care au ars peste 5.000 de porci
Incendiul devastator în care au ars peste 5.000 de porci

Peste 5.000 de porci au ars de vii luni seară, în urma unui devastator incendiu care a avut loc la o fermă din satul Vornicenii Mici, comuna Moara. Este vorba de o fermă de reproducere a porcilor, în care se aflau multe scroafe cu purcei.
Flăcările au putut fi văzute de la o distanță de câțiva kilometri, iar pentru a stinge uriașa vălvătaie au fost trimise importante forțe ale pompierilor.
Mai exact, a fost vorba de 7 autospeciale ale pompierilor militari de la Gărzile de intervenție Suceava și Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Mitocu Dragomirnei, Șcheia și Cornu Luncii.
Incendiul a mistuit o suprafață de circa 4.000 de mp, astfel încât pagubele sunt uriașe.
Pagubele sunt de ordinul milioanelor de euro, iar pompierii urmau să stabilească de la ce a plecat toată această tragedie.

Pentru a stinge uriașa vălvătaie au fost trimise importante forțe ale pompierilor
Pentru a stinge uriașa vălvătaie au fost trimise importante forțe ale pompierilor


Recomandări

Pesta africană lovește crunt. Pagubă totală pentru un sucevean care nu știe de la cine a cumpărat mai mulți porci

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava