În ultimii ani

Peste 5.000 de elevi și profesori au avut parte de experiențe în țări europene prin proiecte Erasmus

Prof. Lidia Acostoaie, inspectorul școlar pentru proiecte educaționale

Aproape 2.000 de elevi din județ și 3.200 de cadre didactice au avut acces la sesiuni de perfecționare, schimburi de experiență și vizite în școli ale Uniunii Europene prin intermediul proiectelor Erasmus.
În preajma Zilei Europei, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) au relevat rezultatele și beneficiile proiectelor europene, menționând că „în ultimii ani, la nivel județean, au participat în proiecte peste 1.938 de elevi și 3.195 cadre didactice în peste 20 de țări, având reale oportunități de dezvoltare: Italia, Spania, Franța, Olanda, Malta, Grecia, Cipru, Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Marea Britanie, Letonia, Islanda, Irlanda, Austria, Germania, Portugalia, Cehia, Turcia etc.”.
Vorbind despre proiectele europene, prof. Lidia Acostoaie, inspectorul școlar pentru proiecte educaționale, a subliniat că județul Suceava s-a aflat an de an, apel de apel, pe primele locuri în ceea ce privește accesarea și implementarea proiectelor cu finanțare europeană în domeniul educației.
„Datele și argumentele privind proiectele europene derulate de școlile sucevene și IȘJ Suceava reflectă performanța în scrierea și implementarea proiectelor și interesul școlilor pentru activități din cadrul programelor europene. Impactul acestor participări au adus plusvaloare în școlile participante, au dezvoltat cariere, au îmbunătățit calitatea cadrelor didactice și au responsabilizat elevii, au creat noi oportunități de proiecte și parteneriate”, a declarat prof. Lidia Acostoaie.
Aceasta a mai subliniat că sunt suficiente date pentru a reflecta la rezultatele obținute și la măsura în care aceste proiecte au schimbat școlile sucevene în bine.

Recomandări

„Tous ensemble pour fêter la francophonie” pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Două texte la prima vedere, de Ion D. Sîrbu și Vintilă Mihăilescu, la simularea elevilor de-a VIII-a

Peste 600 de copii din Broșteni și Borca au transformat educația de mediu prin fotografie, artă și tehnologie

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Dezvoltare profesională prin mobilitate europeană VET – oportunități pentru elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului