Peste 500 de șoferi au rămas fără permis în perioada sărbătorilor de iarnă, după ce au fost prinși de polițiști conducând băuți pe drumurile publice, potrivit Poliției Române.
În perioada sărbătorilor de iarnă, 517 de șoferi au fost prinși de polițiștii de la Rutieră conducând sub influența băuturilor alcoolice. Dintre aceștia, 372 au fost sancționați contravențional, iar pentru 145 polițiștii au întocmit dosare penale. Toți cei 517 de șoferi au rămas fără permis de conducere, se arată într-un comunicat de miercuri al Poliției Române.
„De cele mai multe ori, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulație, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depășiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele”, potrivit sursei citate.
Poliția Română menționează că, potrivit legislației, conducerea pe drumurile publice a unei mașini de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.
În perioadele 24 – 27 decembrie 2009 și 31 decembrie 2009 – 4 ianuarie 2010, Poliția Rutieră a asigurat fluența și siguranța pe drumurile publice, în special pe cele spre Valea Prahovei și Valea Oltului. De asemenea, polițiștii rutieri au fost prezenți și pe principalele artere de circulație din Capitală și din județele Ilfov, Prahova, Brașov, Argeș, Vâlcea, Teleorman, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara și Bihor, unde au asigurat desfășurarea circulației în condiții optime, precizează sursa citată.
„Prezența activă a polițiștilor în stradă în perioada 24 – 27 decembrie 2009 a dus la reducerea cu 35 la sută a numărului de accidente rutiere grave față de aceeași perioadă a anului trecut, 80 față de 122, și a numărului de răniți grav cu 40 de procente, 78 față de 131 în 2008”, se mai arată în comunicat.
Totodată, Poliția Română mai arată că, între 31 decembrie 2009 și 4 ianuarie 2010, față de perioada similară a anului 2008, a scăzut numărul accidentelor grave cu 20 la sută, de la 54 la 43, și al persoanelor rănite grav în urma acestor accidente cu 32 de procente, de la 57 la 39.