Peste 500 de polițiști vor asigura ordinea și liniștea publică pe străzi, joi, în județ



156 de polițiști rutieri vor fi prezenți joi pe drumurile județene, naționale și europene
156 de polițiști rutieri vor fi prezenți joi pe drumurile județene, naționale și europene

Peste 500 de polițiști vor asigura ordinea și liniștea publică pe străzi, joi, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, a informat miercuri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu, precizând că acestora li se vor adăuga alți 150 de polițiști din structurile rutiere și investigații criminale.
„Pentru realizarea activităților de patrulare și intervenție au fost mobilizate 290 de autospeciale ale poliției. 156 de polițiști rutieri vor fi prezenți pe drumurile județene, naționale și europene pentru a se asigura că sucevenii și turiștii beneficiază de o călătorie fără evenimente rutiere”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.