Astăzi

Peste 500 de polițiști, pe străzi

Peste 500 de polițiști vor asigura ordinea și liniștea publică pe străzi, astăzi, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, a informat ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu, precizând că acestora li se vor adăuga alți 150 de polițiști din structurile rutiere și investigații criminale.
„Pentru realizarea activităților de patrulare și intervenție au fost mobilizate 290 de autospeciale ale poliției. 156 de polițiști rutieri vor fi prezenți pe drumurile județene, naționale și europene pentru a se asigura că sucevenii și turiștii beneficiază de o călătorie fără evenimente rutiere”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Recomandări

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite

Heliportul SMURD Câmpulung Moldovenesc, aproape de operaționalizare: Piloții sunt disponibili, urmează procedurile

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Tabăra pentru elevi „Proiectăm viitorul împreună”, organizată de Asociația „Euroactiv” și Colegiul Silvic „Bucovina”