Eveniment

Peste 50 de firme și-au anunțat prezența la ediția din acest an a „Festivalului Lăptarului”

Mai mult de 50 de firme și-au anunțat participarea la ediția a opta a „Festivalului Lăptarului”, manifestare mult așteptată de crescătorii de animale din județ. Firmele, multe dintre ele axate pe procesarea laptelui, vor prezenta produse tradiționale și ecologice pe bază din lapte, întâlnirea dintre procesatori și producători urmând a se desfășura pe parcursul a două zile. Ca în fiecare an, evenimentul va fi organizat în Parcul Tineretului din Câmpulung Moldovenesc, sărbătoarea urmând a avea loc în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie. „Această ediție a festivalului va fi una mai specială, oamenii urmând a primi informații despre modul de obținere a subvențiilor odată cu aderarea noastră la Uniunea Europeană. Pentru a oferi explicațiile necesare, la eveniment vor fi prezenți cinci directori generali din cadrul Ministerului Agriculturii, care vor veni la Câmpulung Moldovenesc însoțiți de ministrul Gheorghe Flutur”, a declarat Dragoș Juravle, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, instituția care va fi principalul organizator al acestui eveniment. În plus, pentru prima dată la acest festival vor fi prezentate vaci din rasa de carne, mai puțin întâlnite în această zonă a țării.

Recomandări

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Peste 40 de cete de urători vor participa în a treia zi de Crăciun la Festivalul Internațional „Obiceiuri de iarnă” din centrul Sucevei

Primăria Liteni a pregătit trei evenimente culturale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”