Peste 50 de copii care au părinți plecați în străinătate și aproape o sută de copii cu dizabilități beneficiază gratuit, la domiciliu, de consiliere psihologică, ședințe de logopedie sau kinetoterapie din partea specialiștilor celor trei echipe mobile de la Fălticeni, Siret și Gura Humorului, înființate în anul 2009, printr-un program PHARE, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava. Fiecare echipă mobilă are în monitorizare, consiliere și terapie copii care au domiciliul în Fălticeni, Gura Humorului, Siret, dar și din localitățile limitrofe. Șefa serviciului Echipe Mobile din cadrul DGASPC Suceava, Brîndușa Sorina Bialy, ne-a spus că ar fi necesare și alte echipe mobile, care să acopere și alte zone ale județului, deoarece sunt încă mulți copii cu dizabilități sau minori lăsați în grija bunicilor sau a altor rude, pentru că părinții sunt plecați la muncă peste hotare, care nu beneficiază de serviciile unor specialiști. „Nu putem să ne ocupăm de toate cazurile. La început, în 2009, numărul cazurilor pe care echipele mobile le aveau în monitorizare era dublu. Pe parcurs, s-a făcut o reevaluare, pentru că orice terapie, ca să fie eficientă, trebuie să aibă o anumită frecvență. Având foarte multe cazuri și specialiști puțini, nu puteam ajunge la toți cu aceeași regularitate. Ședința de terapie este de aproximativ 45 de minute. Se face la două, trei săptămâni, în funcție de nevoile beneficiarului”, ne-a spus Brîndușa Sorina Bialy.
Servicii în funcție de nevoile copiilor
Cazurile mai grave sunt deferite Serviciului de urgențe din cadrul DGASPC, care depune eforturi pentru păstrarea copiilor în familiile extinse, prin monitorizare, prin implicarea autorităților locale, identificarea de membri ai familiei extinse, care se pot ocupa de minori până la întoarcerea părinților. În cazurile în care se impune preluarea copiilor în regim de urgență, aceștia sunt ocrotiți în familiile asistenților maternali profesioniști sau în case de tip familial și centre de plasament. Brîndușa Sorina Bialy a mai completat că echipele mobile sunt formate din specialiști pregătiți să identifice nevoile copiilor, să preîntâmpine și să rezolve eventualele probleme ale acestora. Copiii „singuri acasă” beneficiază de consiliere psihologică, la fel ca și persoanele care îi îngrijesc pe minori, „în vederea creării unei mai bune relații între copil și adult, a creșterii nivelului de înțelegere și a asigurării unui mediu familial propice unei creșteri și dezvoltări normale”. Starea copiilor este monitorizată în permanență prin vizite ale specialiștilor din echipele mobile la domiciliul beneficiarilor.Majoritatea copiilor care se află în atenția echipelor mobile sunt la vârsta când au nevoie acută de grija și dragostea mamei, de fermitatea și sentimentul de securitate oferite de tată. Absența părinților atunci când copiii au cea mai mare nevoie de aceștia poate conduce la îndepărtare, afectarea concentrării și atenției, la închiderea în sine a copilului, la abandon școlar și la adoptarea unui comportament delicvent.
De patru ani, alături de Claudiu, condamnat în scaun cu rotile
Adolescentul Claudiu Ungureanu, născut pe 16 august 1997, suferă de paralizie cerebrală – diplegie spastică, retard neuropsihomotor și beneficiază de patru ani de serviciile echipei mobile de la Siret. În ultimii ani, Claudiu a suferit mai multe intervenții chirurgicale – alungire de tendoane și a făcut sute de ore de recuperare. Toate aceste eforturi au făcut ca boala lui Claudiu să nu se agraveze, însă nu au reușit să îl facă să se țină măcar pe picioare, fără să fie sprijinit, sau să facă primii pași singur. În acest caz, este foarte important că familia îi este mereu alături. Părinții, Cristina și Constantin Ungureanu, au spus că marele regret pe care îl au este că nu au început cu mai mulți ani în urmă să facă terapie de recuperare, să încerce și alte intervenții chirurgicale, care să-i dea o șansă lui Claudiu. Mama lui Claudiu, Cristina Ungureanu, ne-a povestit că întâlnirea cu echipa mobilă a fost una fericită pentru întreaga familie. „A fost o schimbare în bine pentru Claudiu, care s-a atașat mult de specialiștii în logopedie, kinetoterapie care veneau la noi acasă și se ocupau de el, dar a fost o schimbare în bine și pentru noi, pentru că, datorită echipei mobile ne-am mutat în Siret, soțul și-a găsit de lucru aici și toate au mers într-un mod pozitiv”, a completat mama lui Claudiu, care este speriată însă de faptul că în curând Claudiu va împlini 18 ani și nu va mai putea beneficia de aceste ședințe gratuite. Va fi foarte greu pentru familie, care va trebui să facă un efort financiar deosebit să-l ducă pe Claudiu la terapie într-un centru de recuperare cu plată.
Aceptați de Miruna, diagnosticată cu tetraplegie spastică și paralizie cerebrală
Printre beneficiarii echipei mobile de la Fălticeni se numără și Miruna Chirilă, din comuna Bogdănești, diagnosticată cu tetraplegie spastică și paralizie cerebrală. Miruna nu vorbește, nu merge, nu stă nici măcar în șezut. Își mișcă doar o mânuță. Pentru ea nu există un tratament sau intervenție chirurgicală care să-i poată îmbunătăți starea. Mama ei, Laura Chirilă, ne-a explicat că nici chiar un transplant de celule stem n-ar ajuta-o acum, “pentru că s-au adunat în timp foarte multe probleme, pe care nimeni nu i le mai poate rezolva”. Femeia ne-a povestit că fiica ei este foarte sensibilă și reacționează în mod diferit când cineva vine în vizită sau o atinge. „Pe fetele din echipa mobilă le-a acceptat din prima clipă. Miruna nu poate comunica ca un copil normal, dar cu toate acestea este foarte selectivă și nu acceptă pe oricine în preajma ei. Specialiștii din echipa mobilă o făceau să se bucure, o atingeau, îi vorbeau și aceasta era mereu fericită. Pe mine, personal, acești oameni m-au ajutat enorm. Nimeni nu se gândește la părintele unui copil cu dizabilități, însă echipa mobilă s-a gândit. Pot să spun că sunt prietenii mei cu care mă sfătuiesc mereu, cărora le spun trăirile mele. Eu știu că Miruna nu mai are șanse să se facă om normal, dar faptul că sunt niște oameni care ne sprijină, ne înțeleg suferința, a mea, ca părinte, a copilului, înseamnă enorm. Părinții copiilor cu dizabilități au nevoie de consiliere psihologică, au nevoie de cineva care la orice oră le poate da un sfat bun și asta fac cei din echipa mobilă. Păcat că nu toți copiii cu dizabilități și nici părinții lor nu au norocul să aibă oameni de acest gen în jurul lor. Sper că și după ce Miruna împlinește 18 ani să mai avem parte de câte o vizită, chiar dacă este mai rară, din partea echipei mobile”, s-a destăinuit femeia din Bogdănești, care face mari sacrificii să o țină în viață pe Miruna.
De cinci ani, „în mâinile” echipei mobile Gura Humorului
Matei Lucan, din Vama, în vârstă de nouă ani și jumătate, beneficiază de serviciile gratuite la domiciliu oferite de echipa mobilă Gura Humorului încă de acum 5 ani. Matei a fost diagnosticat cu parapareză spastică și retard ușor. Cam la două săptămâni, logopedul și kinetoterapeutul ajung la Matei, pentru ședințele de recuperare, și asta-i face foarte bine minorului. „Se înțelege foarte bine cu domnii din echipa mobilă, colaborează cu ei. Pentru noi este un mare sprijin, pentru că, altfel, ar trebuie să plătim din buzunar aceste ședințe de recuperare și ar trebui să facem naveta într-un oraș unde există astfel de centre. Nici nu aș putea concepe să ieșim din acest program, mai ales că la Matei se văd progrese”, ne-a spus Alina Lucan, mama băiatului bolnav.
Pe ei cine-i ajută?
Pentru că în zona Dornelor nu există o echipă mobilă, mulți copii, unii dintre ei ajunși astăzi la maturitate, nu au beneficiat de nici o oră de kinetoterapie, consiliere psihologică sau logopedie. Este cazul Biancăi Caba, în vârstă de 22 de ani, din Broșteni, diagnosticată cu tetrapareză spastică. Gabi Caba, mama tinerei, ne-a spus că i-ar fi fost de mare ajutor un sprijin din partea unor specialiști care să vină acasă la ea și să se ocupe de Bianca, măcar până 18 ani. „Eu m-am mirat foarte tare că alți copii bolnavi și părinții lor au fost ajutați de psihologi, kinetoterapeuți fără să dea nici un ban. Noi am fost îndrumați să mergem pentru terapie la Gura Humorului, dar Bianca este imobilizată într-un scaun cu rotile, nu vorbește, este dependentă de mine și este foarte greu să ne deplasăm așa departe. Este și costisitor. Ea este cea mai mică din cei șapte copii, ceilalți fiind toți sănătoși. Medicii mi-au spus când am născut-o că ar fi tot efectele exploziei de la Cernobîl”, ne-a povestit Gabi Caba. Ea a completat că sunt mulți copii și în zona de munte cu probleme de sănătate, cărora le-ar prinde foarte bine o echipă mobilă care să-i vadă măcar o dată pe lună. „Și părinții lor au nevoie de ajutor. Când te confrunți cu o situație limită, nu ai pe cine întreba cum să faci să depășești momentul. Poate o să se gândească cineva și la noi”, a concluzionat femeia. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava are în evidență, la nivelul județului, 19.023 de persoane adulte încadrate într-o categorie de persoane cu handicap, din care 8.058 cu handicap grav, 10.091 cu handicap accentuat, 820 cu handicap mediu și 54 cu handicap ușor și circa două mii de copii cu handicap.




