Peste 400 de șoferi, testați cu aparatul etilotest



Peste 400 de șoferi, testați cu aparatul etilotest
Peste 400 de șoferi, testați cu aparatul etilotest

În scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic și depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, precum și a celor care încalcă legislația rutieră în vigoare, în zilele de 13 februarie, orele 16.00-24.00, 14 februarie, orele 18.00-02.00, și 15 februarie, orele 16.00-24.00, Serviciul Rutier Suceava împreună cu biroul/formațiunile de profil din teritoriu sprijiniți de polițiști de siguranță publică atestați să desfășoare activități pe linie rutieră, inclusiv din cadrul secțiilor de poliție rurală, au desfășurat acțiuni tematice pe drumurile publice din județ.Au fost aplicate 258 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 61.587 lei.Au fost constatate 3 infracțiuni, din care 2 alcoolemii și o infracțiune de conducere auto fără permis. Au fost reținute 9 permise de conducere, din care 4 pentru alcool și 5 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase 18 certificate de înmatriculare (pentru lipsă ITP, RCA dar și pentru defecțiuni tehnice). În cadrul acțiuni au fost testați cu aparatul etilotest 408 conducători auto. Un bărbat de 35 ani, din municipiul Suceava, a condus autoturismul pe strada Calea Unirii având o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.În noatea 14/15 februarie, la ora 00.40, a fost identificat un bărbat din comuna Baia, în timp ce conducea o autoutilitară emanând halenă alcoolică. Fiind testat cu aparatul etilotest, a fost depistată o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal.Un tânăr de 21 ani, din Câmpulung Moldovenesc, a condus un autoturism pe DN 17 Pojorâta, având viteza de 88 km/h în localitate și o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,23 mg/l.



Recomandări