Iubitorii de mișcare în aer liber din municipiul și județul Suceava au avut sâmbătă ocazia de a participa la a treia ediție a „Crosului Sucevei – aleargă pentru sănătatea ta”, un concurs de alergare organizat de Asociația Județeană de Atletism și finanțat de Primăria municipiului Suceava. Conform organizatorilor, la această ediție s-au înscris în concurs peste 400 de participanți la cele cinci categorii de vârstă, masculin și feminin, 8 – 13 ani, 14 – 18 ani, 19 – 39 de ani, 40 – 49 de ani și peste 50 de ani. Cel mai vârstnic concurent a fost Ștefan Hreniuc, un sucevean în vârstă de 77 de ani, care a fost prezent în concurs la toate cele trei ediții. La festivitatea de premiere, Ștefan Hreniuc a primit un premiu special pentru longevitate, fiind dat drept exemplu de viceprimarul Lucian Harșovschi pentru toți participanții, mai ales pentru cei mai tineri dintre ei.
În acest an cele mai bine reprezentate categorii de vârstă au fost cele rezervate copiilor și tinerilor cu vârste între 8 și 18 ani, la seniori și veterani bărbații concurând alături de femei, deoarece numărul a fost ceva mai mic. La categoria 40 – 49 de ani, primii doi clasați, Lucian Ungureanu și Costinel Dascălu, s-au așteptat înainte de sosire și-au trecut în același timp, ei fiind colegi la Jandarmeria Suceava.
Principalul finanțator al Crosului Sucevei a fost reprezentat în concurs de viceprimarul Marian Andronache și consilierul local Constantin Munteanu, care au alergat la categoria peste 50 de ani, în timp ce celălalt viceprimar, Lucian Harșovschi, s-a ocupat de organizare și premierea câștigătorilor.
„Sunt un amator al mișcării de orice fel și am decis să alerg la acest cros alături de suceveni, mai ales că este ultima mea zi de concediu și astfel am îmbinat utilul cu plăcutul. În plus, domnul primar a spus că s-a pregătit foarte bine pentru acest cros, dar a fost nevoit să plece la protestele cu autostrada Moldova – Ardeal și am zis că-n aceste condiții am șanse mai mari la o medalie. M-am bucurat să văd mulți copii și tineri, mai ales că-n ultimul timp obezitatea în rândul copiilor a crescut alarmant. Categoriile mai mari de vârstă au fost reprezentate mai puțin, deși în sălile de fitness din oraș am văzut foarte mulți oameni peste 40 de ani, dar probabil că nu sunt adepții unor astfel de acțiuni de masă”, a spus viceprimarul Marian Andronache.
La finalul crosului, organizatorii au premiat primii trei clasați la fiecare categorie cu diplome, medalii și rucsacuri.
Medaliații ediției cu numărul III a „Crosului Sucevei – aleargă pentru sănătatea ta” au fost: Diana Vaman, Albertina Rusu, Irina Ilașcu, Cosmin Nisioiu, Dimitrie Scolobiuc, Darius Melenciuc, Ana Sadoveac, Cosmin Boiciuc, Iuliana Cozorici, Sebastian Moldovan, Marius Geosan, Ioan Bălan, Maria Burlacu, Adriana Busuioc, Larisa Pașniciuc, Ionel Ciornei, Vlăduț Girigan, Ștefan Semian, Mihaela Smocot, Liliana Lăcătușu, Camelia Abudnăriței, Lucian Ungureanu, Costinel Dascălu, Marius Cozmiuc, Melexina Dumbăveanu, Vasile Frigura, Vasile Seserman și Eugen Dorneanu.