Ediția a III-a

Peste 400 de lucrări trimise de preșcolari din 11 județe, înscrise la Concursul “Tradiții pascale românești”



Grădinița „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a organizat, și în acest an, Concursul “Tradiții Pascale Românești”, ajuns la ediția a III-a, care a reunit peste 400 de lucrări realizate de preșcolari din 11 județe. Deviza concursului din acest an a fost „Lumină pentru suflet, educație pentru viață”, scopul competiției fiind acela de a păstra și promova tradițiile populare cu ajutorul copiilor.
Profesoara Maria Doncean, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, ne-a spus că acest concurs s-a născut din dorința de a evidenția capacitățile intelectuale, creatoare ale preșcolarilor, cadrelor didactice în realizarea unor lucrări artistico-plastice cu caracter religios, care să redea tema acestei sărbători (picturi, desene, colaje, felicitări), reunind anul acesta 434 de lucrări. Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava – Facultatea de “Științe ale Educației”.
Pe 30 aprilie a avut loc jurizarea lucrărilor participante la concurs, competiție la care au participat preșcolari din învățământul de stat, particular și special din județ, dar și din alte zece județe ale țării, cu lucrări împărțite pe trei secțiuni: desen/pictură – tehnici grafice și picturale; colaj; felicitări. „Prin utilizarea diferitelor tehnici specifice desenului și picturii și prin varietatea materialelor folosite în tehnica colajelor se stabilește o punte de legătură între plăcut și util. Toate acestea converg la crearea unor lucrări originale, înlăturând monotonia și tipizarea în lucru, și conduc la dezvoltarea spiritului estetic și a creativității copiilor, valorificând totodată inepuizabilul izvor de tradiții al țării noastre”, a completat Maria Doncean.
Numărul mare de participanți la acest concurs al preșcolarilor denotă, după cum au spus organizatorii, interesul crescut pentru promovarea tradițiilor românești și, desigur, deosebita implicare a cadrelor didactice coordonatoare.



Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți
Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți