Bani de liceu

Peste 3.400 de liceeni nevoiași vor primi burse de 180 de lei



Bursa "Bani de liceu" este în valoare de 180 de lei
Bursa "Bani de liceu" este în valoare de 180 de lei

3.401 elevi de liceu din județ, cu posibilități financiare reduse, au fost declarați eligibili pentru programul național „Bani de liceu”, aceștia urmând să primească lunar un ajutor bănesc de la stat în valoare de 180 de lei. La fel ca în anii precedenți, Suceava, alături de alte județe ale Moldovei, Vaslui, Iași și Botoșani, ocupă primele poziții în ceea ce privește numărul dosarelor depuse și aprobate în acest program social.
3.401 este numărul de cereri pentru Suceava, urmează Iași cu 2.791, Vaslui cu 2.361 și Botoșani cu 1.972 de cereri. La polul opus, cele mai puține cereri au fost depuse în București – 54, Covasna – 113, Sibiu – 149, Ilfov – 165, Brașov – 179.
Cuantumul ajutorului „Bani de liceu” este de 180 de lei pe lună, iar liceenii pot primi acești bani dacă fac dovada faptului că se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, este de maximum 150 lei. Plafonul pentru obținerea unei burse sociale, de 150 de lei pe membru de familie, este menținut de peste 10 ani, de la instituirea programului.
Sprijinul financiar prevăzut în cadrul programului “Bani de liceu” se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat.
Cele mai multe solicitări pentru a primi bani sunt înregistrate la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, unde au fost depuse 275 de dosare pentru programul „Bani de liceu”.
Urmează Colegiul Tehnic „Andronic Motrescu” Rădăuți și Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, cu 274 de cereri eligibile în program.
225 de beneficiari sunt și la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.
Pentru a primi bursa pe toată durata anului școlar, liceenii trebuie să frecventeze cursurile, să nu acumuleze mai mult de 20 de absențe lunar și să nu aibă media la purtare scăzută. În caz contrar vor rămâne fără acești bani.



Recomandări

80 de copii nevoiași din județ vor merge la mare. S-au adunat 15.000 de euro, cu ajutorul preotului Alexandru Lungu și al polițistului Daniel Ceclan (Dani Cek)

80 de copii nevoiași din județ vor merge la mare. S-au adunat 15.000 de euro, cu ajutorul preotului Alexandru Lungu și a polițistului Daniel Ceclan (Dani Cek)
80 de copii nevoiași din județ vor merge la mare. S-au adunat 15.000 de euro, cu ajutorul preotului Alexandru Lungu și a polițistului Daniel Ceclan (Dani Cek)

80 de copii nevoiași din județ vor merge la mare. S-au adunat 15.000 de euro, cu ajutorul preotului Alexandru Lungu și a polițistului Daniel Ceclan (Dani Cek)