Numărul de călători care au trecut prin Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea a crescut de aproape cinci ori în ultimii cinci ani. Potrivit unui raport prezentat de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Vasile Ilie, numărul de călători, de curse aeriene, precum și veniturile din activitatea de bază a aeroportului au crescut de la an la an.
Ilie a arătat că, dacă în anul 2005, numărul de pasageri înregistrați a fost de 7.744, în anul 2008, acesta a crescut la 22.791, iar în 2009 a ajuns la 32.624. Vicepreședintele CJ Suceava a mai arătat că în anii 2005 – 2006, pe aeroportul „Ștefan cel Mare” opera o singură companie aeriană, cu o singură cursă Suceava – București și retur. Ulterior, în perioada 2007 – 2008, de pe aeroportul Salcea se putea pleca spre două destinații, București și Timișoara, iar începând din anul 2009 numărul curselor a fost suplimentat. Vasile Ilie a arătat că din 2009 s-a ajuns la trei rute interne, spre București, Timișoara, Cluj, și trei externe, spre Viena, Veneția și Roma și retur.
Vasile Ilie a mai spus că pentru anul 2010 se intenționează înființarea de noi rute interne și externe, deschiderea unui punct de schimb valutar, a unei expoziții cu vânzare pentru produse tradiționale, precum și amenajarea unei încăperi pentru „mama și copilul”.