Aflux mare de vehicule

Peste 3.000 de înmatriculări în primele două săptămâni, după eliminarea timbrului de mediu



Numărul celor care depun actele pentru înmatriculare se ridică la 200-300 pe zi
Numărul celor care depun actele pentru înmatriculare se ridică la 200-300 pe zi

Primele două săptămâni ale lunii februarie au adus mii de proprietari de vehicule la ghișeele biroului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Suceava. Documentele a peste 3.000 de vehicule au trecut prin mâinile angajaților biroului cu sediul la Iulius Mall în prima jumătate a lunii, după intrarea în vigoare a Legii 1/2017, care anulează 100 de taxe, printre care și timbrul de mediu perceput până acum la înmatricularea autovehiculelor second-hand.
Angajații biroului au constatat zilnic în această perioadă o dublare sau chiar triplare a volumului de activitate a ghișeului, în mod normal procesându-se documentele a circa 100 de autovehicule pe zi. Numărul vehiculelor înmatriculate în această ultimă perioadă a ajuns la circa 200-300 pe zi, și nu se remarcă vreo tendință de scădere a acestor cifre în perioada următoare.
Câteva mii de autovehicule sunt așteptate pentru înmatriculare
Afluxul mare de clienți așteptați la ghișeele serviciului de înmatriculări s-a format după ce în ultimele aproximativ 3 luni de zile s-a observat o tendință de autorizare provizorie a unui număr mare de autovehicule. Marea majoritate a autovehiculelor aduse în această perioadă spre înmatriculare aparțin unor proprietari care au așteptat în ultimele luni intrarea în vigoare a legii, adunându-se astfel câteva mii de vehicule în întreg județul. În afară de mașinile aduse în țară în ultima perioadă, există și o cerere de înmatriculare a autovehiculelor înregistrate până acum în altă țară a Comunității Europene, cele mai multe în Bulgaria, și pe care proprietarii le pot înmatricula acum în România fără plata timbrului de mediu. Cei mai mulți dintre cei prezenți în aceste zile la ghișeele de înmatriculări au avut programări făcute online, după ce au accesat site-ul Prefecturii Suceava, pe adresa www.prefecturasuceava.ro, unde s-au înscris la secțiunea corespunzătoare serviciului.
Suceava, unul dintre județele cu cele mai multe mașini aduse din străinătate
Această situație este întâlnită la toate ghișeele de înmatriculări din România, însă în județul Suceava acest fenomen a luat o amploare mai mare din cauza numărului crescut de suceveni care lucrează în străinătate și care au avut posibilitatea de a cumpăra un autoturism second-hand. Achiziționarea mașinilor de acest fel din străinătate și vânzarea lor pe piața românească au luat amploare în ultima perioadă în județ, acest tip de activitate devenind foarte populară. Dovadă stă și numărul mare de autoturisme aflate spre vânzare în târgul de mașini de la Cumpărătura, unde sute de autoturisme își așteaptă cumpărătorii de la o săptămână la alta, parcate în permanență în incinta târgului care are loc sâmbăta.
Piața mașinilor noi și gradul de poluare, afectate de numărul mare de vehicule uzate aduse de afară
Majoritatea autovehiculelor aduse pentru înmatriculare în aceste zile sunt mașini second-hand cu peste 8-10 ani vechime. Această eliminare a timbrului de mediu ar putea duce, astfel, la îmbătrânirea parcului auto din România, care și așa este destul de învechit. Piața de autovehicule noi din România a ajuns în ultimii ani la circa 60.000-70.000 de mașini noi achiziționate în fiecare an. Această piață ar putea fi serios afectată de vânzarea în număr mare a autovehiculelor la mâna a doua. În plus, odată cu introducerea în trafic a acestor mașini uzate, cu motorizări Euro 3 și Euro 4, gradul de poluare ar putea crește.
Un volum mare de muncă și cozi permanente la înmatriculări în săptămânile următoare
Din cauza aglomerării din ultima perioadă, cei care organizează activitatea în cadrul biroului de înmatriculări vehicule au apelat la prezența zilnică a jandarmilor la ghișee. Trei angajați ai Inspectoratului de Jandarmi Suceava supraveghează zilnic și dirijează fluxul de clienți prezenți de dimineață în fața instituției. Numărul mare de înscrieri aduce zilnic sute de persoane în fața biroului. Din această cauză a crescut mult volumul de muncă al angajaților, însă situația este ținută sub control, iar activitatea se desfășoară în continuare cursiv. Conducerea biroului se așteaptă în următoarele săptămâni la o stabilizare la circa 200 a numărului zilnic de cereri procesate.


Jandarmii asigură ordinea și buna desfășurare la înscrierea pentru depunerea actelor de înmatriculare
Jandarmii asigură ordinea și buna desfășurare la înscrierea pentru depunerea actelor de înmatriculare
Numărul celor care depun actele pentru înmatriculare se ridică la 200-300 pe zi
Numărul celor care depun actele pentru înmatriculare se ridică la 200-300 pe zi


Recomandări

135 de mașini care prezentau pericol iminent de accident, depistate în trafic, anul trecut, de inspectorii RAR Suceava

135 de mașini care prezentau pericol iminent de accident, depistate în trafic, anul trecut, de inspectorii RAR Suceava
135 de mașini care prezentau pericol iminent de accident, depistate în trafic, anul trecut, de inspectorii RAR Suceava