Rezultate finale

Peste 3000 de „boboci” la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Cei mai mulți studenți în anul întâi, la cursurile de zi, îi are Facultatea de Științe ale Educației
Cei mai mulți studenți în anul întâi, la cursurile de zi, îi are Facultatea de Științe ale Educației

Anul universitar viitor va debuta la Suceava cu 3246 de studenți în anul întâi, la cursurile de licență de zi și la distanță.
După expirarea termenului de înmatriculare a candidaților admiși la Universitatea „Ștefan cel Mare”, facultățile și-au afișat listele finale ale studenților din anul întâi, pentru locurile bugetate, cât și pentru cele cu taxă.
2256 de studenți intră din toamnă în anul întâi la cursurile de licență, zi, în timp ce alți 990 de „boboci” își vor începe studiile la învățământ la distanță.
Cei mai mulți studenți din anul întâi, la cursurile de zi, îi are Facultatea de Științe ale Educației, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar, unde s-au înmatriculat 153 de candidați.
Pe locul doi, în ceea ce privește numărul de studenți înmatriculați în primul an, se află specializarea Finanțe și bănci din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, cu 134 de studenți. Următoarea poziție este ocupată de Facultatea de Inginerie Alimentară, cu specializarea Controlul și expertiza produselor alimentare, unde s-au înmatriculat 131 de studenți.
Facultatea de Științe Economice, cursuri IDD, asaltată de studenți La facultățile cu predare la distanță, primul loc în ceea ce privește numărul de studenți înmatriculați în anul întâi este ocupat de specializarea Administrarea Afacerilor din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, unde sunt 186 de studenți. Practic, această facultate deține numărul cel mai mare de studenți la IDD, și anume 778 de studenți din totalul de 990 de înmatriculări la IDD. Și Facultatea de Silvicultură a fost foarte căutată de studenții care vor să urmeze cursuri IDD, peste 100 de candidați fiind înmatriculați la această facultate.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza o nouă sesiune de admitere la facultate în luna septembrie, când vor fi scoase la concurs locurile rămase neocupate după prima etapă. Nici un loc bugetat, din cele aproape 900 de locuri la zi, nu a rămas vacant pentru sesiunea din luna septembrie, însă vor fi scoase la concurs o serie de locuri cu taxe care nu au fost ocupate până în prezent.

Recomandări

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru, Universitatea din Suceava

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru
„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru

Studentă USV selectată la nivel național în competiția Fulbright Student Program 2026-2027, în domeniul Literatură Americană

10 membri ai comunității academice au îmbrăcat luni roba și toca de titular al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava