Peste 300 de absenți de la a doua probă scrisă a bacalaureatului



Peste 300 de absenți de la a doua probă scrisă a bacalaureatului
Peste 300 de absenți de la a doua probă scrisă a bacalaureatului

Peste 300 de absolvenți de liceu din județul Suceava, înscriși la cea de-a doua probă scrisă din cadrul bacalaureatului de toamnă, au absentat miercuri de la examen.
Examenul de miercuri s-a dat la o disciplină obligatorie din aria curriculară a profilului, iar în județul Suceava candidații au susținut proba la matematică sau la istorie. 354 de candidați au lipsit de la proba de miercuri și au pierdut astfel examenul și șansa de a lua diploma de bacalaureat. Pentru un alt candidat, care dădea proba la Colegiul Agricol din Fălticeni, șansa de a lua examenul de bacalaureat a fost amânată pentru cel puțin două sesiuni de acum înainte. Acesta a fost surprins încercând să copieze de pe fițuici și a fost eliminat din sala de examen. Potrivit metodologiei de concurs, orice candidat prins că fraudează este eliminat din examen, fără drept de reînscriere în următoarele două sesiuni. Acesta este cel de-al patrulea absolvent de liceu care a fost data afară din această sesiune de examen pentru că a încercat să se folosească de fițuici pentru a redacta teza. Trei absolvenți au fost eliminați din bacalaureat chiar de la prima probă scrisă, cea la limba și literatura română.
Examenul de bacalaureat continuă vineri cu ultima probă scrisă, cea la o disciplină la alegere din aria curriculară a profilului.
La sesiunea de toamnă a bacalaureatului din acest an s-au înscris 3.106 absolvenți de liceu. 2.645 de candidați sunt din promoția curentă și 461 sunt din promoțiile anterioare.