Sărbători în siguranță

Peste 250 de polițiști, zilnic, pe străzi, în minivacanța de Rusalii

Peste 250 de polițiști vor acționa zilnic pe străzi, în intervalul 7-9 iunie a.c., au anunțat ieri reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, având în vedere că atât biserica ortodoxă, cât și cea catolică sărbătoresc în această perioadă ”Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile”, iar luni, 9 iunie, este declarată de Codul Muncii ca zi liberă.
„Structurile Inspectoratului de Poliție Județean Suceava vor acționa în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale și în zona lăcașurilor de cult, precum și adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică”, se arată într-un comunicat al poliției județene, precizându-se că „pe raza județului vor fi prezenți la datorie, zilnic, circa 260 de polițiști (195 din structurile de ordine publică, 35 de polițiști rutieri și 30 de polițiști din cadrul celorlalte structuri ale IPJ Suceava) fiind utilizate în misiune peste 118 autospeciale de poliție”.
Polițiștii de la Rutieră vor acționa pe drumurile naționale și europene de pe raza județului cu 11 aparate radar, iar zilnic, 15 polițiști din cadrul Serviciului Județean al Poliției Transporturi Suceava vor desfășura activități de menținere a ordinii publice atât în trenuri, stații CFR și triaje, cât și în incinta și zona Aeroportului ”Ștefan cel Mare” Suceava.

Recomandări

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite