În urma celor trei percheziții efectuate luni, 24 aprilie, de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și procurorii DIICOT, cu suportul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au fost ridicate aproape 600 de comprimate de xanax, o jumătate de sticluță de xanax lichid, circa 1.400 de comprimate și 24 de fiole de alte medicamente care se eliberează pe bază de prescripție medicală. Au fost, de asemenea, ridicate rețete speciale, registre, acte și prospecte medicale.
Perchezițiile organizate luni s-au efectuat în cadrul unei anchete pornite de la o sesizare despre faptul că unor copii le-ar fi fost administrate substanțe stupefiante. În urma prelevării unor probe biologice de la cei doi copii și a analizării acestora, rezultatul obținut a fost pozitiv în ceea ce privește prezența substanțelor opiacee și benzodiazepine. Una dintre persoanele vizate de anchetă ar fi avut acces direct, prin prisma atribuțiunilor de serviciu, la rețete medicale prin care se prescriu droguri în scop terapeutic. Ea este în același timp bănuită că și-ar fi administrat substanțe stupefiante sau psihotrope, în lipsa unor recomandări medicale. Perchezițiile au avut loc la locuința și la biroului acesteia, cât și locuința unei alte persoane, bănuită că ar fi ajutat-o la procurarea de medicamente ce conțin substanțe stupefiante sau psihotrope. Cercetările se fac în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de administrare de droguri de mare risc în afara condițiilor legale și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.