Aproximativ 21% din piața farmaceutică românească, respectiv 422,51 milioane euro, a fost generată anul trecut de vânzările a 20 de medicamente, dintr-un total de peste 5.000 existente, cele mai bine vândute trei produse aparținând grupului elvețian Roche, reiese din datele IMS Health România.
Cele 20 de medicamente, majoritatea cu prescripție medicală, au înregistrat anul trecut creștere atât în valoare, cu 22,6%, de la 344,62 milioane euro în 2008, cât și ca pondere, cu circa patru puncte procentuale, de la 17,1% la 21%.
Potrivit IMS, în 2009 piața farmaceutică românească a însumat 2,07 miliarde euro, în creștere cu 3,1% față de anul anterior.
Cele mai bine vândute trei medicamente aparțin reprezentanței din România a producătorului elvețian Roche, respectiv Neorecormon (insuficieță renală) – 42,2 milioane euro, Pegasys (hepatita cronică) – 40,57 milioane euro și Avastin (oncologic) – 25,2 milioane euro. De altfel, compania are cele mai multe medicamente în top 20, la primele trei adâugându-se Mabthera (pentru tratamentul limfomului non-Hodgkin), aflat pe poziția 6, cu vânzări de 22,1 milioane euro, și Xeloda (cancer de colon), locul 13, cu încasări de 16,98 milioane euro.
Pe pozițiile patru și cinci se regăsesc analgezicul Nurofen al companiei Reckitt Benckiser, cu vânzări de 25,13 milioane euro, și Glivec, produs de grupul elvețian Novartis pentru tratamentul leucemiei, cu încasări de 23,67 milioane euro.
Între cele 20 de produse se află un singur medicament fabricat local, Algocalminul (Zentiva), care ocupă locul 15 cu vânzări de 16,24 milioane euro.
Cele mai dinamice evoluții anul trecut le-au avut vaccinul Tetraxim (poliomelită) al Sanofi Aventis, care și-a triplat vânzările față de 2008, la 13,95 milioane euro, Mabthera – 100,4%, Remicade (artrită) al Schering Plough – 96,1% și Avastin – 96%.
La polul opus, s-au situat Preductal (cardiovascular), al grupului francez Servier, ale cărui vânzări au scăzut cu 8,4%, Sermion (pentru tulburări vasculare cerebrale) al companiei americane Pfizer (-5,5%) și Neorecormon (-1,1%).
Din punct de vedere al volumului, cele mai vândute medicamente au fost Algocalmin – 16,2 milioane unități, Nurofen – 11,7 milioane unități, Amoxicilină – 6,69 milioane unități, Paracetamol – 6,35 milioane unități și Ampicilină – 5,8 milioane unități.
Potrivit IMS Health, în 2009, în topul companiilor de pe piața locală, reprezentanța producătorului elvețian Roche este în continuare lider, cu vânzări de 215,8 milioane euro, urmat de grupul francez Sanofi Aventis – 147,9 milioane euro, compania elvețiană Novartis – 137,2 milioane euro, producătorul britanic GlaxoSmithKline – 133,2 milioane euro și grupul american Pfizer – 115,5 milioane euro.
Servier s-a plasat pe poziția cinci, cu încasări de 101,4 milioane euro, următoarele patru locuri fiind ocupate de Zentiva – 76,4 milioane euro, AstraZeneca – 73,6 milioane euro, Ranbaxy – 69,4 milioane euro și Schering-Plough – 59,6 milioane euro.
IMS Health furnizează de servicii de cercetare pentru industria farmaceutică și de servicii medicale. Grupul are activități în peste 100 de țări din lume, iar anul trecut a raportat o cifră de afaceri de 2,2 miliarde dolari.