Peste 20 de parlamentari PSD îi cer lui Năstase să candideze la șefia partidului



Peste 20 de parlamentari ai PSD îi cer lui Adrian Năstase să revină asupra deciziei și să candideze la funcția de președinte al partidului, a declarat ieri pentru MEDIAFAX, deputatul Florin Iordache.
Iordache a precizat că există șanse ca Adrian Năstase să candideze la președinția PSD „în condiții normale și rezonabile” ale Statutului partidului.
Potrivit lui Florin Iordache, „condițiile normale ale Statutului” înseamnă „decuplarea alegerii președintelui partidului de lista cu vicepreședinți”. „Președintele să fie ales pe un buletin de vot, iar vicepreședinții pe alte buletine de vot”, a explicat Florin Iordache.
El a mai spus că Geoană a fost „un președinte foarte slab”, care „întotdeauna s-a ascuns în spatele vicepreședinților, iar vicepreședinții în spatele său”. Iordache a precizat că a discutat cu mai mulți colegi nemulțumiți de Geoană, care au căutat „o soluție de rezervă” față de Geoană.
De asemenea, Iordache a mai spus că, dacă Năstase va candida la funcția de președinte al PSD, este posibil ca Victor Ponta să se retragă din această cursă. Surse din PSD au precizat că Mircea Geoană a întocmit ieri, lista echipei sale, cu care ar vrea să meargă la congres, pentru funcția de prim-vicepreședinte propunându-l pe Dan Șova, iar pentru cea de secretar general pe Liviu Dragnea.