Elevii romi au la dispoziție, în semestrul doi al anului școlar în curs, un buget pentru burse de 18,29 milioane de lei. Bursele școlare sunt parte a proiectului „Educația copiilor romi – calea spre un loc de muncă stabil”, derulat de Agenția Națională pentru Romi, în parteneriat cu Roma Education Fund, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi și Asociația Pakiv România, în scopul accesului copiilor romi la educație și includerii viitoare a acestora pe o piață a muncii modernă și flexibilă. Proiectul este finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Beneficiarii proiectului sunt elevii de etnie romă din clasele VII-VIII și IX–XII, înscriși în anul școlar 2008-2009, într-o unitate școlară (școală generală, liceu/colegiu, Școala de arte și meserii) din România.
Bursele se acordă în urma unui concurs
Bursele de studiu se acordă în urma unui concurs, la care candidații eligibili trebuie să aparțină etniei romilor și să fie înscriși într-o unitate școlară.
Dosarul de înscriere pentru obținerea bursei de studiu trebuie să conțină următoarele documente: formularul de înscriere completat; adeverință cu ștampila în original a unității școlare emitente, cu mediile la fiecare disciplină pe primul semestru din anul școlar 2008-2009 și numărul total de absențe, cu menționarea celor motivate în cursul primului semestru din anul școlar 2008-2009; copie după cartea de identitate sau certificatul de naștere a elevului.
Dosarul de înscriere se trimite prin poștă până la data de 30 martie a.c., ora 16.00 la sediul Agenției Naționale pentru Romi, în București, str. Splaiul Independenței, nr. 202 A, et. 8, camera 23, sector 6. Pe plic trebuie menționat “Aplicație bursă: Proiectul Educația copiilor romi – calea spre un loc de muncă stabil”.
Formularele de înscriere și informații suplimentare pot fi obținute gratuit de la sediul Agenției Naționale pentru Romi, telefon 021 311 30 48, fax 021 311 30 47, mobil 0763456187 sau la e-mail: anr.burse@yahoo.com . Persoanele de contact sunt Maria Ursu și Mariana Dincă.





