Peste 15 avioane franceze, implicate duminică în operațiunea din Libia



Franța a mobilizat duminică "peste 15 avioane" în operațiuni care ar putea conduce la "atacuri la sol"
Franța a mobilizat duminică "peste 15 avioane" în operațiuni care ar putea conduce la "atacuri la sol"

Franța a mobilizat duminică „peste 15 avioane” în operațiuni care ar putea conduce la „atacuri la sol”, a anunțat colonelul Thierry Burkhard, purtătorul de cuvânt al Statului Major al armatei, citat de AFP.
„Peste 15 avioane au fost mobilizate, reprezentând un evantai larg de capacități aer-aer și aer-sol” franceze, a precizat el în cadrul unei conferințe de presă la Ministerul Apărării.
Aceste avioane au desfășurat, potrivit lui, operațiuni de „apărare aeriană precum și de sprijin la sol, de realimentare, control aerian și detectare”.
„În ceea ce privește operațiunile aeriene, efortul zilei s-a concentrat pe lovituri la sol”, a adăugat colonelul Burkhard.
Câteva minute mai târziu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Laurent Teisseire, a afirmat că mobilizarea mijloacelor franceze nu a „întâmpinat opoziție”, forțele franceze nu au fost nevoite să „recurgă la lovituri”.
„Astăzi pe teren, acolo unde acționăm, nu există amenințare împotriva populației civile”, a subliniat el.
Operațiunile angajate de Franța de sâmbătă în Libia nu au întâmpinat „nicio dificultate deosebită”, a continuat el, dând asigurări că „operațiunea de ieri și-a demonstrat eficiența”.