Peste 140.000 de comprimate cu substanțe dopante, găsite într-un automarfar, la Giurgiu



Peste 140.000 de comprimate ce conțin substanțe dopante cu grad de mare risc au fost descoperite de polițiștii de frontieră din Giurgiu, într-un automarfar cu care un cetățean bulgar încerca să intre în țară.Potrivit Poliției de Frontieră, polițiștii au controlat, joi, la intrarea în țară prin Giurgiu, un automarfar înmatriculat în Bulgaria, condus de cetățeanul bulgar T.T., în vârstă de 61 de ani, care făcea un transport de coletărie din Bulgaria pentru o firmă de curierat din România.„În compartimentul marfă, au fost descoperite mai multe cutii ce conțineau 124.600 comprimate inscripționate Clenabol și 17.300 comprimate inscripționate Oxaden, ce aveau ca substanțe active Clenbuterol si Oxandrolon, acestea aflându-se pe lista substanțelor dopante cu grad mare de risc”, arată sursa citată.La cercetări, cetățeanul bulgar a declarat că este angajatul unei firme de curierat din Bulgaria, transportă colete pentru firme de curierat si nu are cunoștință despre conținutul acestora.Produsele farmaceutice, în valoare de 176.500 lei, au fost confiscate, iar cetățeanul bulgar a fost sancționat contravențional.



Recomandări

A treia lună de arest preventiv pentru cei șase inculpați acuzați de trafic de droguri, de substanțe pentru dopaj și Xanax