Miting

Peste 1.000 de liberali au protestat împotriva Guvernului PSD-ALDE



La mitingul de susținere a moțiunii de cenzură au participat peste 1.000 de persoane
La mitingul de susținere a moțiunii de cenzură au participat peste 1.000 de persoane

Peste 1.000 de liberali și simpatizanți ai PNL au participat, luni seara, la un miting pentru susținerea moțiunii de cenzură pe care acest partid a depus-o în Parlamentul României împotriva actualului Guvern PSD-ALDE. Conduși de președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, și de liderul organizației municipale Suceava, alături de deputatul Angelica Fădor, liberalii s-au adunat în fața sediului partidului, de pe str. Aleea Trandafirilor, de unde au plecat, în marș, în Piața Uniunii Europene din apropierea Palatului Administrativ. O parte dintre participanții la miting au adus cu ei pancarte, pe care se puteau citi mesaje precum „PSDragnea ți-au furat votul!”, „PSDragnea ne îndatorează copiii!”, „PSDragnea încă mai pot fi opriți!”, „PSDragnea ne-au mințit!” sau „PSD ciuma roșie”. După ce au ajuns în Piața Uniunii Europene, Gheorghe Flutur a spus că sucevenii și românii sunt nevoiți să iasă în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de faptul că la nici un an de guvernare, PSD-ALDE au uitat de promisiunile din campanie. ”Sunt convins că mulți suceveni care au votat PSD – ALDE regretă astăzi acest lucru pentru marea minciună oferită de aceste partide”, a spus Flutur. El a arătat că actuala guvernare nu se ține de cuvânt în fața românilor, motiv pentru care și-a exprimat speranța ca „parlamentarii să-și dea seama ce se întâmplă și să trântească acest Guvern”.
La fel ca la celelalte acțiuni similare din întreaga țară, protestul a început cu citirea moțiunii de cezură depusă de PNL, intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”. La Suceava, moțiunea a fost citită de deputatul PNL Angelica Fădor. Dând citire textului moțiunii, Angelica Fădor le-a transmis celor prezenți să îndrăznească să creadă că în mai puțin de un an, guvernarea PSD-ALDE a aruncat la coșul de gunoi promisiunile făcute în campanie și, odată cu ele, speranțele românilor într-un trai mai bun. Fădor a precizat că românii au parte acum de o explozie a prețurilor, la combustibili, electricitate, gaz metan sau alimente, dar și de creșterea ratelor la bănci. Mai mult, deputatul PNL a spus că sub actuala guvernare, sistemul medical este în metastază, cel de educație este bulversat, sistemul energetic este în colaps, iar România a ajuns ca anul acesta să aibă la finalul anului mai puțini kilometri de autostradă comparativ cu începutul anului. „Singurii vinovați pentru eșecul lamentabil al acestei guvernări sunt domnii guvernanți de la PSD și ALDE. Rețeta politică a actualei guvernări este putredă, este compromisă și nu va aduce nimic bun nici României, și nici dumneavoastră. De aceea, vă îndemnăm să cereți parlamentarilor din județul vostru să oprească distrugerea economiei și a statului democratic”, a spus Angelica Fădor.
Ion Lungu a făcut un apel către toți parlamentarii să voteze moțiunea PNL, pentru a îndepărta PSD de la „această guvernare dezastruoasă”
Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Ion Lungu, a vorbit în numele primarilor liberali, subliniind faptul că a venit momentul ca actualul Guvern PSD-Tănase să fie somat public să ia măsuri concrete pentru a compensa pierderile pe care administrațiile locale le vor avea ca urmare a reducerii cotei pe venitul global de la 16 la 10 la sută. „Așa cum ați văzut, am luat atitudine și la București și în Asociația Municipiilor din România, și primarii noștri, fie că sunt de municipii, de comune, de orașe mai mici, cu toții vor avea de suportat. Din păcate, până la această oră, în afară de niște asigurări verbale din partea domnului prim-ministru, că nimeni nu va pierde nici un leu, că vor fi compensate primăriile cu sume de la bugetul de stat, nu avem nimic concret în acest sens”, a spus Ion Lungu, el adăugând că „suntem la faza în care fundamentăm bugetele pentru anul viitor. Așa cum am spus, din estimările pe care le-am făcut la nivelul municipiului Suceava, vom pierde cel puțin cinci milioane de euro. Sigur, nu suntem împotriva reducerii impozitului de la 16 la 10 la sută, dar credem că este de datoria Guvernului să găsească măsuri compensatorii. Eu știu ce se întâmplă în spatele cortinei. Le-au spus primarilor PSD să pună batista pe țambal, că le vor da bani altfel, prin PNDL sau prin alte mijloace. Cu siguranță sunt niște bani care vin pe criterii politice în detrimentul celor care merg în baza unei formule de calcul”. Lungu a spus că mitingul de ieri a fost organizat pentru a solicita Guvernului Tudose să guverneze prin profesionalism, și nu prin amatorism, așa cum s-a întâmplat și cu Hotărârea de Guvern pentru Suceava, cu banii de la termoficare. „Dacă nu ar fi de plâns e de râs. Pentru a doua oară s-a dat acea Hotărâre de Guvern, iar banii nu au venit nici până în ziua de astăzi”, a precizat Ion Lungu. El a mai afirmat că primarii mai solicită Guvernului să accelereze toate procedurile, cu celeritate, pentru a putea accesa fondurile europene. „Suntem într-o situație disperată, noi, cei de la Primărie, că anul viitor vor fi blocate investițiile. Vom fi nevoiți să facem investiții mai puține în orașele noastre și cei care vor suferi primii vor fi cetățenii, cei care ne-au votat, că nu o facem în numele PNL”, a mai declarat liderul liberal. El a precizat că sucevenii trebuie să fie uniți, pentru ca „împreună să dăm un duș rece PSD”. Ion Lungu a făcut un apel către toți parlamentarii să voteze moțiunea PNL, pentru a îndepărta PSD de la „această guvernare dezastruoasă”. „Am venit în această piață, Piața Uniunii Europene, pentru că noi credem în Uniunea Europeană, nu ca PSD, care desconsideră UE. Noi vrem să fim fruntași în Europa, nu lada de gunoi a Europei”, a mai spus Ion Lungu.
Flutur: Județul Suceava este pedepsit de PSD pentru că la alegerile locale a ales PNL
În discursul său, președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că mitingul de ieri a avut loc la aproape un an de așteptări ca PSD să facă „ceea ce a promis când au ieșit la tablă Dragnea și ai lui în campania electorală”. Gheorghe Flutur a subliniat faptul că liberalii știu să se mobilizeze în astfel de momente, iar prezența a peste 1.000 de persoane la miting arată că „nemulțumirea este foarte mare. Pentru mine ăsta este un semnal de mobilizare, că a ajuns cuțitul la os”. Flutur a amintit că la alegerile din vara trecută sucevenii au votat ca PNL să conducă județul, motiv pentru care, după alegerile parlamentare, PSD a decis să pedepsească acest județ, în special prin tăierea finanțărilor. „ Gândiți-vă, anul trecut pe vremea asta aveam, negru pe alb, hârtiile cu calendarul șoselei de centură. În 15 septembrie trebuia să se circule pe șoseaua de centură, să terminăm odată cu aglomerația din oraș. Nu s-a întâmplat nimic. Din contră, aflăm, cu tristețe spun, că banii care au fost aduși anul trecut de noi, banii europeni pentru centură, nu mai sunt. Se așteaptă bani de la bugetul de stat”, a declarat Gheorghe Flutur. El a adăugat că actuala guvernare a tăiat și drumul expres pe patru benzi Suceava – București, iar investiția va începe abia în anul 2022. Flutur a spus că lipsa infrastructurii, atât rutiere, cât și feroviare, face ca această zonă să se dezvolte mult mai încet decât Ardealul. Liderul PNL Suceava a spus că nici în privința înființării rutei feroviare Suceava – Cernăuți actuala guvernare nu a acordat sprijinul solicitat. „De ce se întâmplă aceste lucruri? Oare pentru că e conducere liberală la CJ Suceava? Eu vreau să se știe bine că am încercat să dezbrăcăm haina politică, cel puțin eu, și să ne ținem de administrație, să promovăm județul, să aducem investitori. Și am zis că nu trebuie gălăgie multă, ci fapte. Dar a trecut aproape un an și Suceava este în continuare izolată”, a precizat Gheorghe Flutur, care a amintit că actuala guvernare PSD-ALDE a uitat și de sala polivalentă din Suceava și de construcția magistralei de gaz spre Vatra Dornei. Mai mult, el a arătat că în lipsa finanțării, Consiliul Județean este nevoit să facă împrumuturi pentru a putea continua investițiile la Aeroportul Suceava sau la Spitalul Județean. „Faptul că suntem nevoiți să facem credite, pentru că noi nu batem pasul pe loc, arată de foarte multe ori că Suceava este trecută pe lista de rezervă sau la etcetera. Și cred că sucevenii, indiferent de opțiunea politică de până acum a dumnealor, pe care o respect, trebuie să afle adevărul. Și vom fi exigenți cu guvernarea PSD-istă și vom cere în fața populației demisia de fiecare dată când nu se țin de cuvânt. Pentru că vă aduceți aminte ce au promis la tablă? Că majorează. Ce au majorat? Prețul lemnelor de foc cu 20% în această iarnă, de la 110 la 160 de lei metrul. Gazul metan, curentul, alimentele în piață. Sunt niște realități. Și cred că cei de aici, de față, și alții, trebuie să stați de vorbă cu cei care au avut opțiunea PSD. Dacă se uită pe fluturaș, nu la mine, și se uită în buzunar vor înțelege care este minciuna PSD-istă. Vă cer să fim solidari și să luptăm pentru drepturile județului Suceava și ale Bucovinei”, a declarat Flutur. El a subliniat faptul că și Bucovina are drepturi, pentru că și această regiune s-a unit cu țara și sărbătorește 100 de ani de la unire, însă nu „este băgată în seamă” în nici un fel de actuala guvernare . „Facem Centenarul îndată, Unirea Bucovinei cu România, și nu am auzit o vorbă de la București spunând că și provincia aia s-a unit cu țara. Nu îi interesează. Cu toate acestea, noi o să fim demni, o să ne luptăm pentru cauza noastră, a județului Suceava și a Bucovinei. Am încredere în capacitatea dumneavoastră de mobilizare, civilizată, fermă și sancționatorie atunci când este nevoie. Jos Guvernul PSD!”, și-a încheiat Gheorghe Flutur discursul său.


Liderii liberalilor suceveni i-au îndemnat pe parlamentari să voteze moțiunea PNL împotriva Guvernului PSD-ALDE
Liderii liberalilor suceveni i-au îndemnat pe parlamentari să voteze moțiunea PNL împotriva Guvernului PSD-ALDE
La mitingul de susținere a moțiunii de cenzură au participat peste 1.000 de persoane
La mitingul de susținere a moțiunii de cenzură au participat peste 1.000 de persoane


Recomandări

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Angajații din primăriile sucevene reclamă că prin măsurile luate Guvernul creează haos și dorește distrugerea administrațiilor locale

Angajații din primăriile sucevene reclamă că prin măsurile luate Guvernul creează haos și dorește distrugerea administrațiilor locale
Angajații din primăriile sucevene reclamă că prin măsurile luate Guvernul creează haos și dorește distrugerea administrațiilor locale

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național