Peste 1.000 de cazuri de abuz asupra copiilor au necesitat intervenția Poliției



Peste 1.000 de cazuri de abuz asupra copiilor înregistrate în acest an au necesitat intervenția polițiștilor, ceea ce reprezintă o creștere cu aproape 50% față de aceeași perioadă din 2009, au spus, marți, reprezentanții Asociației Telefonul Copilului, cu ocazia lansării unei campanii de informare.
Asociația Telefonul Copilului și Poliția Română au lansat, marți, campania „Când eu nu pot să vorbesc…”, în urma parteneriatului strategic pe care l-au încheiat în 13 septembrie.
Campania urmărește implicarea populației în semnalarea cazurilor grave de încălcare a drepturilor copilului, la numărul gratuit 116.111, oferit de Asociația Telefonul Copilului și Romtelecom.
„Sunt copii care nu pot să vorbească despre abuzul pe care sunt obligați să îl îndure zi de zi. Sunt copii pentru care abuzul poate înceta, copii care pot fi salvați cu condiția ca situația limită în care ei se află să fie semnalată la timp. Iar demersul nostru în cadrul acestui proiect este acela de a-i determina pe toți cei care au cunoștință despre astfel de cazuri să vorbească la 116.111 în numele copiilor, pentru care singura șansă de a schimba ceva în viața lor se află la doar un apel distanță”, a declarat Cătălina Florea, director executiv la Asociația Telefonul Copilului.
Potrivit statisticilor făcute pe baza datelor colectate de Asociația Telefonul Copilului, de la începutul anului au fost înregistrate peste 1.000 de abuzuri asupra copiilor care au necesitat și intervenția polițiștilor, ceea ce reprezintă o creștere cu aproape 50 la sută față de perioada similară din 2009.
Peste 80 la sută din copii au fost abuzați în mediul familial, principalele cauze pentru agresiuni și abuzuri din partea părinților fiind sărăcia, pierderea locului de muncă, alcoolismul sau neînțelegerile în familie. Aproape 63 la sută din cazurile de abuz au avut loc în mediul rural.
În Capitală, cele mai multe cazuri de abuz asupra copiilor au fost sesizate în sectoarele 5 și 2.
În 2010 au fost înregistrate și numeroase situații în care victimele abuzurilor au avut nevoie de îngrijiri medicale sau chiar operații, au precizat reprezentanții Asociației Telefonul Copilului.
Campania se va derula în perioada 11-31 octombrie 2010, sub mesajul „Când eu nu pot să vorbesc…Sună tu la 116.111 și vorbește despre suferința mea”.
În cadrul campaniei vor fi afișate mesaje publicitare în spațiile media din stațiile de metrou și pe patru ecrane amplasate în „punctul zero” al Capitalei, la cele patru căi de acces ale stației de metrou Unirea.
116.111 este linia europeană de asistență pentru copii, gestionată în România de Asociația Telefonul Copilului și Romtelecom. Apelul către 116.111 este oferit gratuit de Romtelecom și Cosmote.