În Suceava

Peste 1.000 de căsătorii în 2006



– Indicatorii demografici pentru municipiul Suceava au înregistrat, în 2006, variații nesemnificative față de anul trecut
În 2006, mai mult de 2.000 de tineri din municipiul Suceava au trecut pragul Primăriei pentru a spune „da” în fața ofițerului de stare civilă. Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Suceava a înregistrat o ușoară creștere a numărului de căsătorii în anul 2006, comparativ cu 2005. Dacă până la finalul anului trecut s-au eliberat 1.007 certificate de căsătorie, în acest an numărul acestora a crescut la 1.015.
Șeful Serviciului de Stare Civilă, Tatiana Maxim, a declarat că se așteaptă o creștere a numărului de căsătorii în 2007 și datorită sprijinului financiar, în valoare de 200 de euro, oferit de autorități tinerilor care își legalizează relația de cuplu prin căsătorie. Serviciul a înregistrat cereri de amânare a cununiei civile din partea unor cupluri programate pentru decembrie 2006, pentru ca tinerii în cauză să poată beneficia de cei 200 de euro care se vor acorda începând cu 1 ianuarie 2007.
În același timp, cei care au hotărât să se prezinte în fața ofițerului de stare civilă și doresc să primească cei 200 de euro trebuie să știe că statul acordă acest ajutor numai pentru cuplurile în care ambii parteneri se căsătoresc pentru prima dată.
Numărul de nașteri, căsătorii și decese, în 2006, este foarte apropiat de cel înregistrat în anul trecut, singurul indicator demografic cu variație mai mare fiind cel al nașterilor. Astfel, dacă în primele 11 luni din 2005, au fost eliberate 3.642 de certificate de naștere, în același interval al anului 2006, numărul a scăzut la 3.393. În ceea ce privește decesele, în 2006 numărul a scăzut la 1.006, de la 1.090 în 2005. Și în 2006, se păstrează aceeași proporție între numărul nașterilor și al deceselor, respectiv de trei ori mai multe nașteri decât decese.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. O polemică amuzantă… transcarpatică