Persoanele care au un venit anual exclusiv din drepturi de autor și convenții civile de cel puțin patru salarii medii brute vor fi obligate să plătească integral CAS de 31,3%, aceasta putând fi între circa 220 și 2.870 de lei lunar, în funcție de suma pentru care vor opta să facă plata contribuției.
Potrivit proiectului de Lege privind sistemul unitar de pensii publice, supus dezbaterii publice, pentru persoanele care realizează venituri exclusiv din drepturi de autor, convenții civile sau contracte de colaborare, nivelul contribuției va fi de 31,3%, același stabilit pentru condiții normale de lucru.
Sunt obligate să plătească CAS doar persoanele plătite exclusiv din drepturi de autor, convenții civile sau contracte de colaborare, care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin patru salarii medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 este de 1.836 lei, astfel că vor plăti CAS doar cei care au un venit anual de cel puțin 7.344 de lei.
Plafon minim și maxim
Pentru baza de calcul a acestei contribuții a fost stabilit un plafon minim, respectiv venitul lunar asigurat înscris în declarația individuală de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea coeficientului de ierarhizare 1 utilizat în Legea salarizării unice, de 705 lei, și un plafon maxim, corespunzător valorii a cinci salarii medii brute pe lună.
Astfel, CAS de 31,3% se aplică între minimum de 705 lei, rezultând o contribuție lunară de circa 220 de lei, și maximum 9.180 (reprezentând valoarea a cinci salarii medii), adică aproximativ 2.870 de lei.
Potrivit proiectului legii unitare de pensii, contribuția de asigurări sociale în aceste cazuri trebuie virată până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata. În cazul neachitării la termen a CAS, Casele teritoriale de pensii pot trece la executarea silită pentru încasarea sumelor cuvenite, conform dispozițiilor legale privind executarea creanțelor bugetare.
Nivelul contribuției de asigurări sociale poate varia între circa 220 de lei și 2.870 de lei și în cazul altor categorii de persoane, respectiv asociat unic, asociați, comanditari sau acționari, administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management, membri ai asociației familiale, persoane autorizate să desfășoare activități independente, persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora sau alte persoane care realizează venituri din activități profesionale.
Corelarea bazelor de date, pentru evidență unitară
Potrivit proiectului, în termen de șase luni de la publicarea legii, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Casa Națională de Pensii Publice și casele de pensii sectoriale vor fi obligate să coreleze bazele proprii de date pentru realizarea unei evidențe corecte și unitare a drepturilor și obligațiilor participanților la sistemul public de pensii, precum și la sistemul fondurilor de pensii administrate privat.
Anual, după depunerea situațiilor financiare, respectiv a declarațiilor fiscale, organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice transmit caselor teritoriale de pensii situația persoanelor care au exclusiv contracte de drepturi de autor, convenții civile sau contracte de colaborare.
Cotele de contribuții de asigurări sociale, stabilite prin noua lege a pensiilor, sunt diferențiate în funcție de condițiile de muncă normale, deosebite, speciale și alte condiții de muncă.
Astfel, cotele de contribuții de asigurări sociale sunt stabilite la 31,3% pentru condiții normale de muncă, din care 10,5% datorate de angajați și 20,8% de angajatori, 36,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 10,5% datorate de angajați și 25,8% de angajatori, 41,3% pentru condiții speciale și alte condiții de muncă, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, din care 10,5% datorate de angajați și 30,8% datorate de angajatori.
Proiectul de lege va fi în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale până în 5 februarie.
Reprezentanții Băncii Mondiale au cerut joi, într-o întâlnire cu ministrul Muncii, Mihai Șeitan, ca proiectul Legii pensiilor să fie trimis în Parlament în prima săptămână din luna februarie, iar grila unică de salarizare și procedurile de implementare să fie definitivate în cel mai scurt timp.
Proiect
Persoanele plătite doar pe drepturi de autor pot plăti lunar CAS între 220 și 2.870 de lei
