Îi vedem rar pe stradă sau în magazine, chiar și mai rar în mijloacele de transport în comun și sunt aproape inexistenți în firme, angajați. Cel mai des îi vedem abătuți, ascunzându-se în spatele unei perdele trase de la o fereastră a unui bloc..Iar atunci când ne întâlnim cu ei pe stradă, întoarcem capul și trecem pe lângă ei, indiferenți, de parcă nu ar exista.. Persoanele cu dizabilități formează, până la urmă, cea mai mare comunitate de minorități neglijate din Romania..Cum trăiesc acești oameni, din ce își asigură viața de zi cu zi? Statul le oferă o pensie de handicap, dar aceasta este insuficientă chiar și numai pentru medicamentele de care au nevoie zi de zi. Restul de cheltuieli, pentru întreținere, mâncare, chirie, haine, ca să nu mai vorbim de un concediu, cum și le asigură? În România, o persoană cu dizabilități își petrece cea mai mare parte a vieții izolată, uitându-se la televizor(dacă îl are, dacă și-l permite), citind sau ascultând emisiunile de la radio, iar din când în când, mai are „bucuria” de a ieși afară, la o plimbare, dacă are pe cineva foarte apropiat care să o ajute. Cât de normală și de sănătoasă este o societate care, pe motiv că nu corespund majorității, îi transformă pe acești oameni în indivizi invizibili?
De marginalizarea acestor oameni suntem vinovați atât noi, cât și ei
Izolarea socială implică o funcționare deficitară a societății, a rețelelor sale sociale. Izolarea socială se produce atât prin izolarea determinată de procesul social în sine, cât și prin auto-izolare. Cu alte cuvinte, de marginalizarea acestor oameni suntem vinovați atât noi, întreaga societate, cât și ei, pentru că se lasă înfrânți și uită să lupte pentru drepturile lor. În marea majoritate a cazurilor, izolarea socială și discriminarea au ca efect imediat împingerea în sărăcie a celor aflați în această situație. Iar acest lucru este foarte grav pentru o societate în care, din totalul indivizilor marginalizați(delincvenți, săraci, șomeri, bolnavi psihici, minorități etnice puternic discriminate), numai persoanele cu dizabilități reprezintă aproximativ 500.000 de oameni, iar toți aceștia beneficiază într-un fel sau altul de o facilitate de la stat, facilitate suportată de noi toți care ne aflăm în câmpul muncii.
Întrebarea e de ce foarte puțini angajatori acceptă persoane cu dizabilități în cadrul firmei lor și de ce foarte puțini angajați acceptă colegi din această categorie. Sunt oameni foarte capabili să presteze diverse munci, oameni care merită să li se acorde șansa de a trăi la fel cu majoritatea. Iar o persoană cu dizabilități poate contribui semnificativ si pentru o lunga durată de timp la creșterea productivității și profitului unei companii.
Legea 448/2006 aduce și beneficii fiscale Prea puțini dintre angajatori cunosc cadrul legislativ cu privire la angajarea persoanelor cu dizabilități. Potrivit Legii 448/2006, persoanele cu dizabilități se pot încadra în muncă ținând cont de pregătirea profesională și de capacitatea lor de a munci. Pe lângă asta, conform aceleiași legi, orice angajator cu peste 50 de angajați este obligat să angajeze persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 4 % din numărul total de angajați.
Din păcate, marea majoritate a firmelor cu peste 50 % de angajați preferă să plăteasca lunar la stat o sumă reprezentând 50 % din salariul de bază minim brut, pentru fiecare loc de muncă în care nu au încadrat persoane cu dizabilități, decât să ofere o sansă unor oameni, șansa de a demonstra că sunt capabili și că nu sunt diferiți de majoritate.
Foarte puțini angajatori știu ca Legea 448/2006 aduce și beneficii fiscale companiei, cum ar fi faptul că o parte dintre cheltuielile suplimentare generate de angajarea unei persoane cu handicap sunt deductibile de la calculul profitului impozabil, la fel cum sunt deductibile din bugetul asigurărilor de șomaj platite către bugetul de stat și cheltuielile de pregătire, formare și orientare profesională ori de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap. Mai mult, persoanele cu handicap sunt scutite de impozitul pe salarii.
Lăsând deoparte aspectul legislativ, cu obligații și avantaje, nu trebuie să uităm că ne mândrim cu faptul că trăim într-o societate creștină, religioasă și nici faptul că suntem o țară europeană. În nici o țară din Uniunea Europeană, aceste persoane nu sunt ostracizate, marginalizate. Dimpotrivă, ele trăiesc în comunitate, duc o viață independentă.
Poate că ar trebui ca prejudecățile noastre să se indrepte mai degrabă impotriva handicapurilor morale, impotriva lipsei de integritate, de onestitate, de bun simt și oamenii suferinzi de aceste handicapuri să fie excluși din societatea românească…
Așteptăm întrebări și sugestii la telefon 0230 520317 sau pe email office@agentierecrutare.ro.
Consultant- psiholog, Monica Tataru
Human Resources Consulting
Agenție de recrutare și selecție de resurse umane
