Perimetrul minier Călimani va fi ecologizat începînd de anul viitor



Lucrările de ecologizare a fostei exploatații de sulf Călimani vor începe anul viitor. Pentru ca lucrările să poată demara, luni 12 decembrie, la Primăria comunei Șaru Dornei a avut loc o dezbatere publică, care face parte din procedura normală de emitere a unui acord de mediu pentru lucrări de ecologizare în exploatarea minieră Călimani. La dezbatere au participat reprezentanții proiectantului lucrării, și anume Institutul de Cercetări Miniere (ICM) SA Baia Mare, reprezentanți ai populației locale, ai autorităților de mediu, fostul operator al exploatației, SC Min Bucovina, Organizația „Origini Verzi etc. „Această întîlnire face parte din procedura normală pe care trebuie să o parcurgem pentru ca lucrările să primească acordul de mediu. Am consultat populația locală, iar aceasta este de acord cu începerea lucrărilor”, ne-a declarat Anca Ionce, comisar de mediu în cadrul Gărzii Județene de Mediu Suceava, care a precizat că această dezbatere publică a fost ultima etapă înainte de eliberarea acordului de mediu și a avizelor de la Serviciul de Gospodărire a Apelor pentru demararea lucrărilor propriu-zise. Cel mai probabil lucrările vor demara la începutul anului 2006 și se vor desfășura pe o perioadă de patru ani. Suma necesară pentru realizarea lucrărilor este de aproximativ 450 de miliarde de lei vechi, sumă ce ar putea fi asigurată printr-un credit extern. Lucrările de la fosta exploatație de sulf vizează stabilizarea haldelor de steril și dirijarea apelor pluviale către o altă direcție pentru nu a mai antrena materialul din halde și de pe iazurile de decantare.