Ieri dimineață, la mai puțin de două zile de la comiterea ultimului furt care a vizat casa unui om de afaceri din Suceava, polițiștii au descins la locuințele din Burdujeni a doi suspecți. Cu o acțiune organizată târziu, rezultatele au fost cele scontate: zero pe linie. Practic, în cele 36 de ore scurse din momentul furtului de pe strada Gheorghe Doja, la locuința administratorului unei școli de șoferi, hoții au avut tot timpul din lume să ascundă bunurile și banii, astfel încât ieri la percheziții să nu se găsească absolut nimic.
Practic, hoții ar putea să le dea lecții polițiștilor despre cum se fură fără să fii prins, motiv pentru care nici nu vom publica numele suspecților la care s-au derulat ieri perchezițiile, pentru că i-am face de râs pe polițiști.
Surse apropiate anchetei dezvăluie și aspecte mult mai grave. Și anume că hoții beneficiază de sprijinul nemărginit al unor polițiști, care îi protejează. Dacă acest lucru se întâmplă e clar că protecția nu este una dezinteresată, motiv pentru care structurile de Crimă Organizată ar trebui să-și intre în rol. Aceleași surse dezvăluie că sprijinul vine și din partea unui avocat, aflat în legătură permanentă cu hoții.
Cu acest dublu ajutor, nu e de mirare că hoții îi joacă pe degete pe polițiștii care încearcă să le documenteze activitatea infracțională și, mai mult, le râd în nas după acțiuni lamentabile ca cea de ieri dimineață.
O altă întrebare la care nu există răspuns până în prezent este aceea de ce ancheta nu a fost preluată de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale și este, în continuare, de competența celor de la Biroul de Investigații Criminale Suceava, structură care nu a fost capabilă să stopeze acest adevărat fenomen al furturilor din casele oamenilor de afaceri din Suceava.
Au fost monitorizați până înainte de a da lovitura de pe Gheorghe Doja
Ceea ce pare și mai frustrant este faptul că suspecții ar fi fost monitorizați timp de mai multe zile, dar imediat ce au scăpat de „coadă” au dat lovitura de pe Gheorghe Doja. Poate așa se explică și faptul că nu au mai avut răbdare să întrerupă alimentarea cu energie electrică pentru a opri camerele de supraveghere și au acționat în mare viteză, la scurt timp după ce afară se întunecase.
Și această așa-zisă monitorizare pare una deficitară, de vreme ce Logan-ul cu geamuri fumurii a devenit o mică vedetă în Burdujeni, acolo unde locuiesc suspecții.
Una peste alta, de la monitorizare și terminând cu perchezițiile fără nici o finalitate de ieri dimineață, hoții par cu ani lumină în fața polițiștilor. Asta în condițiile în care există și filmări de la locul faptelor sau de la camerele montate în locurile publice din apropierea caselor sparte.
O altă întrebare care se pune este ce s-a întâmplat cu bunurile furate din casele oamenilor de afaceri, pentru că în afară de bani au fost sustrase produse electronice, bijuterii și alte produse, fără a pune la calcul armele de vânătoare. Aceste bunuri au fost cel mai probabil valorificate și au ajuns la anumite persoane, ceea ce înseamnă urme. Urme care până acum nu s-au dovedit de nici un ajutor pentru anchetatori.
Ultima spargere le-a adus hoților 120.000 de lei
Ultima spargere care a generat perchezițiile de ieri dimineață a vizat locuința de pe strada Gheorghe Doja a unui bărbat care conduce o școală de șoferi din municipiul Suceava.
În acest caz prejudiciul se ridică la circa 120.000 de lei, constând în bani, lei și valută, dar și bijuterii, iar modalitatea în care hoții au acționat seamănă izbitor de mult cu celelalte spargeri de până acum.
Mai exact, hoții au intrat în locuință într-un moment în care proprietarii nu erau acasă, au forțat cu ranga un geam și mai apoi au pătruns în interior, au luat caseta cu valori și ce le-a mai picat la îndemână și au dispărut. Din câte se pare, în casă au intrat doi dintre membrii grupării, iar alții au asigurat paza. La un moment dat, au auzit zgomote din vecini și au fugit prin grădină, spre calea ferată, iar mai apoi s-au reunit și au împărțit prada.
Unul dintre păgubiți s-ar fi împăcat cu hoții
În lipsa unei comunicări reale cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava pe marginea acestui subiect, informațiile pe care am reușit să le adunăm spun că în cazul uneia dintre cele mai grele spargeri, cu prejudiciul de circa 80.000 de euro, a cărei țintă a fost un bazarist, hoții ar fi ajuns la o înțelegere cu păgubitul.
Mai exact, i-ar fi achitat circa 15.000 de lei și un autoturism marca BMW, iar păgubitul și-a retras plângerea. Dacă lucrurile stau așa, este un indiciu clar cine sunt hoții, aspect pe care polițiștii l-au luat la cunoștință. În plus, există mărturia unuia dintre complicii de la furtul comis în noaptea de 20 iulie la locuința din Burdujeni sat a unui alt om de afaceri.
Acest complice a oferit nume și date de contact despre suspecți. Deși identitatea autorilor este cunoscută de mai bine de cinci luni, polițiștii nu au fost capabili să-i prindă. Ce se poate înțelege de aici? Concluziile le trageți dumneavoastră.
Un mare fâs
Percheziții la doi dintre suspecții în cazul ultimului furt din casele oamenilor de afaceri din Suceava. Nimeni nu a fost reținut
