Percheziții în județul Suceava într-o amplă acțiune desfășurată în țară și în Italia

Percheziții
Percheziții

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au efectuat marți 20 de percheziții domiciliare în București și în județele Argeș, Vâlcea, Suceava, Gorj, Vaslui, Buzău, Teleorman, Botoșani, Caraș-Severin și Dolj în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de falsificarea de instrumente de plată electronică, punerea în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, deținerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronica, accesul ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și proxenetism.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013 membrii grupului infracțional organizat au desfășurat atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul Franței și Italiei activități de skimming (montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a cardurilor folosite la ATM-uri de clienții diferitelor bănci din țările mai sus menționate), au falsificat instrumente de plată electronică pe care le-au folosit pentru retragerea de numerar sau achiziționarea de produse de vestimentație și încălțăminte de la mai multe societăți comerciale din Italia.
Poziția de lider și coordonator al grupului format din 30 de membri a fost ocupată de inculpatul Nazare Mihai, zis ”Moșu” sau ”Tătucu”, persoană cu influență și legături în cele mai importante grupări din lumea interlopă.
Nazare Mihai a coordonat pe teritoriul Italiei și Elveției o activitate de obținere de venituri de pe urma practicării prostituției de persoane recrutate din România.
Cu ocazia perchezițiilor au fost găsite și ridicate următoarelor bunuri: 3 hard disk-uri, 5 laptopuri, 1 tabletă, 30 – suport optic, 2 memory stick-uri, 15 telefoane mobile, 10 cartele SIM, 9 carduri bancare, suma de 20.000 de lei, precum și suma de 4.100 de euro.
Valoarea prejudiciului estimat este de 60.000 de euro.
Autoritățile judiciare din Italia au emis față de Nazare Mihai și alți șase membri ai grupului infracțional organizat mandate europene de arestare, ce urmează să fie puse în aplicare de autoritățile judiciare competente.
Simultan, în cadrul aceleiași operațiuni, au avut loc percheziții și pe teritoriul Italiei, sincronizate și coordonate de procurorii din cadrul Procuraturii Republicii din Monza.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și din cadrul structurilor teritoriale din județele Argeș, Vâlcea, Suceava, Gorj, Vaslui, Buzău, Teleorman, Botoșani, Caraș – Severin și Dolj, Compartimentelor de urmăriți din cadrul DGPMB, Inspectoratului de Poliție din județele în care s-au efectuat perchezițiile și al Jandarmeriei Române, polițiști din Italia, precum și un reprezentant Europol – EC3 (Centrul European Cybercrime).
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale, Serviciul Român de Informații și Departamentul de Informații și Protecție Internă.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se precizează în comunicatul DIICOT.

Recomandări

Trei ani cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, pedeapsa agreată de un primar cu procurorii DNA Suceava

Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată
Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată

Percheziții la două firme din Suceava, într-un dosar privind moldoveni care înșelau români de la distanță, cu sume imense

Mii de oameni din Sri Lanka sau Nepal, dar și din Italia sau Olanda au cerut rezidență anul trecut în județul Suceava

Clarificări ale ANAF despre cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

Percheziții la Primăria Dumbrăveni, și la domiciliul primarului și al secretarului, într-un nou dosar privind acte false pentru ucraineni și membri altor state foste URSS