Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, au acționat, vineri, într-un dosar de trafic de migranți și contrabandă cu țigări, fiind reținute șase persoane și formulându-se propunere de arestare pentru cinci inculpați. Perchezițiile au avut loc în județul Suceava, în zona Vicov și la Hunedoara.
Ca mod de operare, din datele structurilor de combatere a crimei organizate rezultă că din septembrie 2018 și până în prezent, membri grupării au introdus pe teritoriul României, dinspre Ucraina, 23 de migranți, în timp ce alți patru au fost identificați de autoritățile ucrainene în proximitatea frontierei. În aceeași perioadă, există date că membrii grupării au făcut și contrabandă, fiind vorba de mai multe zeci de baxuri trecute peste frontieră.
Șase inculpați au ajuns, aseară, în arestul poliției județene, reținuți pentru 24 de ore. În cursul zilei de sâmbătă, cinci inculpați vor fi înaintați la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii fac în acest dosar cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, trafic de migranți și contrabandă.
Cum sunt transportați migranții și cât le plătesc traficanților
Această acțiune vine în contextul în care în ultima perioadă de timp, polițiștii de frontieră sau polițiștii de la IPJ Suceava au prins mai multe grupuri de migranți trecuți fraudulos peste fâșia verde.
De exemplu, la Bivolărie-Vicovu de Sus, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina a identificat trei tineri care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul țării, pe raza localității Bivolărie. Cei trei aveau vârste cuprinse între 16 și 25 de ani și proveneau din trei țări africane, Somalia, Algeria și Eritreea.
Într-un alt caz, trei irakieni au fost prinși de polițiști pe raza comunei Putna, după ce trecuseră peste noapte fraudulos granița. Sunt doar două exemple din ultimele zile, însă nu singurele.
Procurorii DIICOT au arătat că migranții care trec prin țara noastră sunt de regulă originari din țările Asiei Centrale și de Sud, sunt persoane care nu posedă documentele necesare pentru a intra legal în Uniunea Europeană și sunt racolați din Ucraina și transportați până în apropierea graniței cu România. Aici sunt preluați de călăuze – cetățeni ucraineni, care se ocupă de trecerea lor peste frontiera verde. În continuare, migranții sunt preluați de către alte călăuze – cetățeni români, care îi scot din zona de frontieră, în adăpostesc diverse perioade de timp pe la domiciliile lor, iar ulterior îi transferă altor membri ai grupării, care îi transportă către partea de vest a țării, unde li se organizează ieșirea din România către Ungaria, tot în mod fraudulos.
Întreaga activitate infracțională este organizată și coordonată de pe teritoriul Ucrainei, desfășurându-se pe segmente, tipic unei rețele de trafic de migranți.
Pentru transportul-călăuzirea unui migrant din țara de origine și până în diverse țări din Spațiul Schengen se percep, de regulă, sume cuprinse între 6000 și 15.000 de dolari, iar plata acestora se face de regulă fragmentat, în avans, pentru diverse frontiere ce urmează a fi tranzitate. Migranții sunt instruiți ca în momentul depistării lor pe teritoriul României să solicite statut de refugiat, urmând a fi introduși în centrele de azilanți (n.r. în cazul nostru centrul cel de la Rădăuți), centre care au un regim liber, în sensul că, după ce sunt înregistrați, migranții pot părăsi centrele pe timpul zilei, între orele 8.00-20.00, fără formalități suplimentare.






