Polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, alături de colegii de la Serviciul Criminalistic, au continuat, ieri, cercetările privind cadavrul găsit în beciul unei gospodării din Marginea. Abia ieri, după obținerea autorizației de percheziție domiciliară, anchetatorii au intrat în casa familiei Rotari și au făcut cercetări amănunțite. Totodată, în prezența unui medic legist, s-a procedat la ridicarea cadavrului din beci, în vederea efectuării necropsiei. Beciul se află într-o anexă, lângă casă, fiind făcute cercetări criminalistice și pe traseul de la casă spre anexa în care se află și beciul.
Ce se știe cert în acest caz
Maricel Zlotari, în vârstă de 37 de ani, de care nu se mai știa nimic de aproximativ opt luni de zile, a fost găsit mort în beciul gospodăriei în care a locuit Stelian Gabriel Rotari, în vârstă de 30 de ani, din Marginea, care se află în arest preventiv din data de 24 aprilie, pentru o faptă de tâlhărie calificată, fără legătură cu dispariția bărbatului de 37 de ani.
Maricel Zlotari era infirm și trăia din cerșit, iar toată lumea din Marginea știa că acesta rămânea peste noapte în casa lui Stelian Gabriel Rotari. Cei doi erau un soi de amici, fiind mari consumatori de alcool. La un moment dat, anul trecut, Maricel Zlotari a dispărut, iar de atunci nu s-a mai știut nimic despre el, până la descoperirea macabră de marți, 8 mai.
Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru omor
În aceste condiții, toate bănuielile se îndreaptă spre Stelian Gabriel Rotari. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care coordonează cercetările, prin procurorul criminalist de caz, manifestă deocamdată prudență, având în vedere stadiul anchetei.
„Confirmăm faptul că la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a constituit o cauză penală în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracțiunea de omor, privind decesul unei persoane de sex masculin pe raza localității Marginea.
În prezent se efectuează urmărire penală in rem, cu privire la faptă, pentru a se stabili circumstanțele în care a decedat victima, pentru identificarea eventualului autor al faptei și pentru stabilirea existenței răspunderii penale. Având în vedere stadiul anchetei penale, care se află în derulare, nu pot fi furnizate alte informații referitoare la această cauză”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Următorul pas al anchetei va depinde de confirmarea morții violente și punerea sub acuzare a suspectului. Cert este că deocamdată Stelian Gabriel Rotari nu are calitatea de suspect sau inculpat în dosar. Cert mai este și că toate indiciile duc spre acesta.
Localnici din Marginea, printre ei și tatăl suspectului, știau sau măcar bănuiau ceva referitor la cadavrul din beci
În ancheta jurnalistică făcută la Marginea, inclusiv tatăl lui Stelian Gabriel Rotari a declarat că bănuia că este cineva mort în beci, dar i-a fost frică să spună mai multe la poliție.
„El m-o amenințat și pe mine că dacă spun cuiva mă bagă și pe mine în beci… m-a amenințat cu moartea, mi-a zis «dacă spui cuiva te bag în beci cu celălalt…» Eu nu l-am văzut pe cel mort dar bănuiam… mă temeam de băiatul meu, m-a bătut de mai multe ori”, a declarat în fața camerelor de filmat Stelian Rotari, tatăl lui Stelian Gabriel Rotari.
Întrebarea care apare firesc este cum de nu a sesizat nimeni din timp dispariția bărbatului găsit mort în beci. Explicația ar fi că acesta nu avea pe cineva apropiat din familie, ba mai mult, fiind cerșetor, mai plecase perioade de timp de la Marginea. Așa stând situația, nimeni nu și-a făcut prea multe grijiri privind dispariția lui Maricel Zlotari.
Tânărul bănuit că a dus cadavrul în beci, arestat pentru tâlhărirea în casă a unui bătrân
Revenind la Stelian Gabriel Rotari, în vârstă de 30 de ani, acesta se află după gratii din data de 24 aprilie 2018, când Judecătoria Rădăuți a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, pentru tâlhărie calificată. Stelian Gabriel Rotari a fost pus sub acuzare de polițiști și de procurori pentru o faptă deosebit de gravă, după ce a intrat în casă peste un bătrân, pe care l-a înțepat cu cuțitul, pentru ca acesta să-i dea banii. Se pare că individul l-ar fi amenințat pe bătrân că îl va băga și pe el în beci, dacă nu îi dă banii, iar informația a ajuns până la urmă la urechile unui polițist cu experiență din Marginea, care nu a trecut nepăsător pe lângă „pontul” care trebuia neapărat verificat.
Cert este că pe 24 aprilie Stelian Gabriel Rotari a fost reținut de polițiști și apoi arestat, fără ca cineva să bănuiască atunci că acesta a stat luni de zile cu un cadavru în beci.
Individul a fost reprezentat în acel dosar de un avocat din oficiu și a acceptat arestarea preventivă, fără a dori să depună nici măcar contestație împotriva măsurii arestării preventive.
Înainte de a fi arestat, acesta a fost întrebat de mai mulți vecini despre dispariția amicului său, însă le-ar fi spus oamenilor că Zlotari ar fi plecat să muncească la o fermă de animale, la Voitinel.