Evlavia care a cuprins sufletele și casele noastre cu prilejul Sfintelor sărbători ale Paștelui ne-a făcut să înțelegem, o dată mai mult, cât de important este pentru spiritualitatea creștină imperativul cristic adresat lui Petru de a întemeia Biserica neamurilor, pe o unică și indivizibilă credință: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu vor birui-o!”.
Din anul de tristă amintire 1054, când s-a produs marea schismă în sânul Bisericii creștine, fanta care a separat spiritualitatea occidentală de cea răsăriteană s-a tot lărgit și s-a adâncit în decursul timpului, până s-a transformat într-o veritabilă prăpastie.
Protestantismul nu a făcut decât să accentueze acest proces, creând o altă desprindere în chiar cuprinsul bisericii catolice. Îndemnul lui Isus de a păstori peste o singură turmă a fost cu totul abandonat. Se nesocotea cu aroganță una dintre cele mai importante porunci ale Mântuitorului.
La mijlocul secolului trecut, minți inspirate de Sf. Duh, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul ecumenic Atenagora I, au ridicat reciproc anatemele pe care cele două mari Biserici le-au aruncat una asupra celeilalte. Pentru prima oară se întrezărea posibilitatea construirii unor punți între cele două maluri ale creștinătății. Urmașii acestora, Sf. Papa Ioan Paul al II-lea și ex-patriarhul BOR, Teoctist, nu au făcut decât să contribuie la înfăptuirea dezideratului cristic: o turmă și un păstor. „Trăiască Biserica unită!” striga mulțimea de pelerini adunați în Piața San Pietro, cu prilejul vizitei ex-patriarhului Teoctist la Vatican.
Strădaniile Congresului ecumenic de la Sibiu din toamna anului trecut, ca și cele ale noului Patriarh BOR, Prea Fericitul Daniel, sunt canalizate în aceeași direcție, adică spre ecumenism.
La rândul nostru, noi, oamenii simpli, dar conștienți de importanța realizării acestei mari opere, încercăm, cu puterile noastre, să pășim în direcția preconizată de Isus. Astfel, am obținut de la reprezentanții Bisericii Catolice (Episcopul Petru Gherghel și Decanul de Bucovina, Ștefan Babiaș) un sfânt lăcaș în comuna Arbore, nu departe de Suceava, pentru a întemeia un muzeu religios, întrucât dispun de un mare număr de exponate aparținând mai multor culte: cărți religioase vechi din sec. XVI – XIX, – scrise cu diferite alfabete, slavon, gotic, latin, elin, copt, ebraic, etc. -, obiecte de cult – icoane vechi, candelabre, sfeșnice, potire de argint, crucifixe, sculpturi, dar și ceasuri de buzunar, de masă și de perete înfățișând diferite scene biblice, monede vechi, unele din sec. IV, înfățișând pe Sf. Constantin, și altele cu diferite teme religioase, manuscrise, un gramofon vechi (cu pâlnie de lemn de rezonanță) cu discuri religioase, broderii, etc..
Apreciere și susținere.
Cei care au văzut o parte dintre obiecte le-au apreciat și chiar mi-au întins o mână darnică: stavrofora Heruvima Chihai, stareța Mănăstirii Dragomirna, sora Veronica Fontalba, cucernică misionară catolică, ing. Olexandr Petrovici Marusevici, conducătorul unui grup de turiști ucraineni, P.S. Eftimie, Episcop al Romanului, Arhimandritul Clement Haralamb, exarh al Arhiepiscopiei Iașilor, P.S. Ioachim Băcăuanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului.
Î.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților ne-a ajutat substanțial iar Excelențele Lor, fostul Consul General al Ucrainei la Suceava, Vasile Boeciko, și actualul Vice-Consul al Ucrainei la Suceava, M.Lienkov, ne-au făgăduit că nu ne vor uita.
Ajutor.
Neavând suficiente mijloace de a renova biserica destinată muzeului solicit ajutorul celor care pot contribui cu ceva la definitivarea lucrării acesteia. Menționez că această acțiune nu îi privește doar pe români, ci și pe polonezi, germani, ucraineni și unguri.
Accentuez de asemenea că acest muzeu se va afla pe un mare traseu turistic, întrucât va ființa lângă vechea ctitorie a lui Luca Arbore, hatmanul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, și nu departe de celebrele mănăstiri din Nordul Moldovei. Totodată, trebuie conștientizat și faptul că acest muzeu se va număra printre unicatele „dulcii Bucovine”.
Credem că ne-am îndeplinit datoria față de credința strămoșească, urmând ca ceea ce mai rămâne de făcut să încredințăm grației divine și oamenilor binevoitori.
Prof. Arhid. Ștefan HRENIUC
