Teatrul Municipal „Matei Vișniec” (TMMV)Suceava a înregistrat în această lună o premieră, în cei 10 ani de existență: toate biletele puse în vânzare pentru spectacolele din martie s-au epuizat. Instituția teatrală a subliniat evenimentul, remarcând că „ceea ce pentru spectatori poate suna dezamăgitor, pentru teatru este o veste excelentă”. „Fiecare spectacol jucat cu casa închisă reprezintă un succes iar interesul în creștere al publicului pentru teatru este un obiectiv atins. Cu alte cuvinte, arta și comunitatea triumfă”, a scris conducerea teatrului, pe contul oficial de Facebook.
În luna martie, TMMV a oferit publicului un spectacol pus în scenă recent, Dealurile Californiei, și spectacole realizate în stagiuni precedente – Micul prinț și Rinocerii. „Teatrul Municipal <Matei Vișniec> Suceava a devenit neîncăpător, la propriu. Constanta acestor reprezentații a fost cererea de bilete peste limita disponibilă, semn că sucevenii se aliniază în mod fericit recentelor tendințe în teatrul românesc, de a face din mersul la teatru o componentă importantă a vieții sociale și o prioritate. Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava ține cont și mulțumește publicului, cu promisiunea de a reprograma spectacolele iubite și dorite de suceveni”, se arată în comunicatul de pe pagina TMMV.
Cei care nu au mai prins bilete la Dealurile Californiei, de Jez Butterworth, în regia lui Horia Suru, vor avea ocazia să vadă spectacolul pe 17 aprilie. Luna viitoare va mai aduce pe scenă și Occident Express Ro, un spectacol mereu apreciat de spectatori, dar și Suflet de păpușă, dedicat celor mici.






