Mulți pensionari suceveni s-au lăsat atrași de mirajul creditelor cu buletinul pentru cumpărarea de bunuri de folosință îndelungată, în mod special televizoare, dar și frigidere, și mașini de spălat și s-au trezit în situația de a nu mai putea plăti ratele la bănci.
Casa Județeană de Pensii (CJP) Suceava s-a trezit bombardată de adrese din partea băncilor creditoare, prin care acestea solicită reținerea de bani din pensiile datornicilor pentru acoperirea debitelor. De la începutul anului și până în prezent, la CJP Suceava au venit peste 100 de cereri de reținere din pensii, cele mai multe, peste 80 la sută, din partea CEC, după cum ne-a declarat directorul adjunct al instituției, Neculai Popovici. Anul trecut, CJP a primit peste 1000 de astfel de solicitări.
Directorul Popovici a explicat că CJP nu are nici o modalitate legală de a reține bani din pensiile oamenilor, în absența unei hotărâri judecătorești cu executare și nici nu prestează astfel de servicii băncilor.
„Toate adresele lor au fost returnate ca neavenite. Noi nu ne apucăm să reținem banii oamenilor, nu este treaba noastră”, a declarat Popovici.
Executați silit pentru un televizor luat cu credit Sumele solicitate drept plată sunt, în medie, de 400 de lei de persoană, la un total de circa 500.000 de lei, de la începutul acestui an.
Casa de Pensii Suceava a onorat până acum 20 de cereri ale băncilor deoarece acestea au fost însoțite de hotărâri de executare emise de instanțe, pentru sume de 300-400 de lei.
„Am avut un singur caz de accept de plată, adică cel în cauză și-a dat acordul scris să achite debitul și noi să virăm banii în rate direct la CEC”, a mai spus Neculai Popovici.
Conform legislației, suma pe care CJP o poate reține nu poate fi mai mult de o treime din pensie. În afară de executările bancare, mai solicită rețineri din pensie administrațiile fiscale locale pentru plata unor obligații fiscale locale, precum și instanțele, în cazul unor litigii cu executare. Acestea din urmă sunt singurele la care CJP le dă curs. Potrivit prevederilor legale, debitorii care nu și-au onorat plățile își pot rezolva situația în cel mult 15 zile de la data înștiințării, însă pot scăpa de datorii doar după ce creditorii își recuperează integral sumele restante.
Mai precizăm că cei mai mulți datornici din rândul pensionarilor suceveni provin din mediul urban.





