Pensionari căutați cu Poliția



– Zeci de pensionari care au beneficiat de bilete de tratament ilegale în diferite stațiuni ale României sînt de negăsit
– Pentru a putea recupera pagubele create, conducerea Casei Județene de Pensii Suceava a hotărît să apeleze la ajutorul polițiștilor
Zeci de pensionari din județ se vor trezi cu Poliția la poartă după ce Casa Județeană de Pensii Suceava nu reușește cu nici un chip să le dea de urmă. Este vorba de persoanele care figurează în evidențele CJP Suceava că au beneficiat de cîte 2, 3 sau chiar 4 bilete de tratament în cursul unui singur an, în condițiile în care legea le permitea să primească doar cîte un singur bilet. Pensionarii „invizibili” fac parte dintr-un lot de 380 de persoane, care în cursul anilor 2002 și 2003 s-au „plimbat” la tratament la mare și la munte, cei mai mulți dintre ei fără să aibă habar că au părăsit satul de unde se trag. La o verificare mai atentă a biletelor eliberate s-a constatat că prejudiciul adus Casei Județene de Pensii este de aproximativ 2,1 miliarde de lei vechi. Pentru recuperarea acestei pagube, reprezentanții CJP Suceava au trimis somații către toți beneficiarii. Majoritatea celor vizați nu s-au sinchisit să dea un răspuns sau să-și achite datoriile. În plus, peste 60 de pensionari nici măcar nu au fost găsiți, așa încît conducerea Casei Județene de Pensii intenționează să apeleze la ajutorul polițiștilor pentru recuperarea debitelor. „Este o măsură extremă, dar sînt convins că va avea succes. Eu sper că prin această modalitate, dar și prin înțelegere din partea titularilor de bilete să recuperăm întreaga sumă datorată bugetului de stat”, a precizat Robert Marian, directorul CJP Suceava. De altfel, demersurile de pînă acum ale conducerii instituției nu au fost în van. Din cei 380 de pensionari în culpă. 92 și-au plătit deja biletele suplimentare de care au beneficiat în 2002 și 2003, în sumă de aproximativ jumătate de miliard de lei, în cazul altor 33 constatîndu-se că au decedat. Ceilalți 255 de oameni fie nu recunosc calitatea de „bolnavi”, fie au „dispărut” de la domiciliu. În cazul ultimilor vor fi înștiințate posturile de poliție la care aceștia sînt arondați, iar în funcție de răspunsurile pe care Casa Județeană de Pensii Suceava le va primi se va lua o măsură, fie vor fi dați în debit pentru recuperarea banilor, fie vor plăti funcționarii care nu au verificat atent dacă persoanele respective au mai beneficiat de bilete de tratament în stațiuni.