– Ana C., 74 de ani, din Fălticeni, s-a trezit în garsonieră cu un individ care a amenințat-o și i-a luat toți banii pe care-io avea în casă și telefonul mobil
– În timp ce tâlharul îi lua bunurile septuagenarei, fratele autorului, stătea în scara blocului și ținea de șase
Doi frați din municipiul Fălticeni au fost reținuți de polițiști, după ce, la începutul acestei săptămâni au tâlhărit o pensionară din localitate. În timp ce unul dintre ei stătea „de șase”, celălalt a dat buzna în garsoniera bătrânei și, prin violență, i-a luat acesteia toți banii pe care i-a găsit în casă și un telefon mobil. Oamenii legii au reușit să-i prindă pe cei doi agresori și să-i dea pe mâna procurorilor. Luni, în jurul orei 15.00, Elisabeta S. din municipiul Fălticeni a reclamat la Poliție că soacra sa a fost tâlhărită de către un tânăr necunoscut. Potrivit femeii, în jurul orelor 14.30, în garsoniera Anei C., în vârstă de 74 de ani, pensionară, a pătruns pe ușa lăsată întredeschisă un individ care, prin amenințare cu acte de violență, i-a luat septuagenarei 400 de mii de lei vechi, un telefon mobil marca „Motorola” și încărcătorul aferent. În scurt timp, la fața locului au sosit ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care, au constat în urma cercetărilor că fapta a fost comisă de doi indivizi, și nu de unul așa cum a reclamat nora victimei. Autorii au fost identificați de oamenii legii în persoana fraților Jenică și Mihai P., în vârstă de 41, respectiv 32 de ani, ambii localnici. Anchetatorii au stabilit că cel care a dat a intrat în garsoniera bătrânei este Jenică P., în timp ce fratele său a stat pe casa scării, având grijă să anunțe o eventuală apariție a unui locatar sau cetățean care avea treabă în blocul cu pricina. Cei doi frați, ambii cu antecedente penale, au fost reținuți de polițiștii de la Investigații Criminale, iar, ieri după-amiază, au fost duși în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalului Suceava. În cursul zilei de ieri, Jenică și Mihai P. au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și complicitate la tâlhărie.





