La pușcărie

Pensionar în vârstă de 70 de ani, trimis după gratii pentru tentativă de viol. Victima, o minoră de 16 ani



Un pensionar în vârstă de 70 de ani, căsătorit, a fost săltat de acasă de polițiști și încarcerat în arestul poliției județene, după ce pe numele său a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoare, pentru o tentativă de viol asupra unei minore în vârstă de 16 ani.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, septuagenarul, Grigore Negrișor, din orașul Cajvana, a fost condamnat definitiv acum două zile de Tribunalul Suceava la un an de închisoare.
„În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, inculpatul a fost identificat la domiciliu, condus și introdus în arestul IPJ Suceava”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al instituției, inspectorul principal Ionuț Epureanu.
A trântit-o pe pat, a dezbrăcat-o și i-a repetat: „Eu te fac om”
Fapta pentru care Grigore Negrișor a ajuns în spatele gratiilor s-a petrecut pe data de 25 aprilie 2012. În acea zi, în jurul orei 17:30, pensionarul, aflându-se în stare de ebrietate, s-a dus la domiciliul unui localnic, pentru a împrumuta de la acesta un sfredel.
Pensionarul a pătruns în locuință, unde a dat de fiica proprietarului, o adolescentă în vârstă de 16 ani. A întrebat-o pe aceasta dacă tatăl ei este acasă, iar minora i-a răspuns că este plecat în oraș, moment în care i-a încolțit în minte ideea violului.
Profitând că minora era singură acasă și că suferea de un anumit grad de handicap, a apucat-o de mână și de bluza cu care aceasta era îmbrăcată și a dus-o în încăperea alăturată, unde a trântit-o pe un pat.
Potrivit scenariului conturat de procurori, bărbatul a ținut-o cu o mână, iar cu cealaltă i-a dat jos blugii până la genunchi și lenjeria intimă. Deși fata țipa după ajutor și încerca să-l împingă pe agresor, acesta s-a urcat peste ea, și-a dat pantalonii jos până la genunchi, intenționând să o violeze.
Cum a scăpat minora de viol
Norocul minorei a fost că în acele momente s-a întors acasă tatăl ei, care a auzit gălăgie și a intrat imediat în locuință, unde l-a surprins pe Grigore Negrișor deasupra fiicei lui, în timp ce-i repeta acesteia: „Eu te fac om”.
Când a dat ochii cu tatăl victimei, Grigore Negrișor s-a îmbrăcat și a fugit din locuință.
Tatăl minorei a sesizat imediat poliția, iar pensionarul, la acea vreme în vârstă de 69 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore.
La audieri, Grigore Negrișor a recunoscutul totul și a dat vina pe alcoolul care i-a luat mințile. El a fost cercetat în stare de libertate, rămânând doar cu o noapte petrecută în arestul poliției.
Judecătoria Rădăuți i-a dat opt luni cu suspendare. Pensionarul a făcut recurs
În luna martie a acestui an, Judecătoria Rădăuți l-a condamnat la opt luni de închisoare, cu suspendare, și un termen de încercare pe patru ani, obligându-l totodată să plătească părții vătămate suma de 10.000 de lei, reprezentând daune morale.
Părinții minorei au declarat recurs și, culmea, la fel a procedat și Grigore Negrișor, nemulțumit de cele opt luni cu suspendare.
Acum două zile, la Tribunalul Suceava s-a dat verdictul final. Judecătorii instanței superioare au considerat că pedeapsa aplicată de Judecătoria Rădăuți e prea blândă și l-au condamnat pe pensionar la un an de închisoare cu executare.



Recomandări

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani
Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic