Pelerinaje la locuri de rugăciune din Serbia

Frumusețea, bogăția și credința Serbiei se descoperă și prin orașele cu tradiție antică, numeroasele mănăstiri și biserici, multe dintre ele așezate în zone de munte, retrase, unde pelerinul gustă din liniștea rugăciunii și se poate reculege admirând frânturi dintr-o istorie zbuciumată.
Poporul sârb a moștenit un teritoriu unde creștinismul a înflorit de timpuriu, grație și populației autohtone de origine tracică și romană care a fost creștinată de misionari creștini veniți din Răsărit. Orașul Niș din Serbia, în vechime Naissus sau Naissos, este locul unde s-au născut trei împărați romani: bine-credinciosul împărat Constantin cel Mare (306-337), Constantius al III-lea (421) și Justin I, care a condus Imperiul Roman de Răsărit între anii 518 și 527. Faima și dezvoltarea orașului s-au datorat în vechime drumurilor comerciale care străbăteau Balcanii, făcând legătura dintre Răsăritul Oriental și Europa Centrală. Se pare că orașul a fost locuit din mileniul 5 î.Hr. În perioada helenistică, numele orașului a fost pus în legătură cu zeul Dionysos, iar ceva mai târziu a devenit un important centru militar roman. În timpul Războiului Dardanian (75-73 î.Hr.), romanii au ocupat orașul care a servit ca protecție pentru provinciile romane numite Moesia, în cadrul cărora era inclusă și actuala Dobroge. Romanitatea creștină a orașului este dovedită de ruinele unei bazilici creștine din secolul IV, ridicată de împăratul Constantin cel Mare, care a acordat o atenție deosebită locului său de naștere. Lângă Niș se află importantul sit arheologic de la Mediana, care conține mai multe vile imperiale romane împodobite cu mozaicuri și alte elemente de arhitectură romanică. Decăderea orașului a început în anul 443, când căpetenia hunilor Atilla a cucerit cetatea lovind cu berbeci și turnuri de fier, tehnici militare moderne la acea vreme. Din secolul IX, orașul a trecut succesiv prin mâinile bulgarilor, ale ungurilor, pentru ca în secolul al XII-lea să devină cetate sârbească sub conducerea domnitorului sârb Ștefan Nemanja. În 1375 a început lunga dominație otomană a cetății. Mărturie a luptei de eliberare a sârbilor este Celle Kula sau Turnul Craniu, ridicat în 1809, care adăpostește oseminte ale luptărilor sârbi uciși de turci. O altă atracție turistică este Fortăreața Otomană din Niș, ridicată între anii 1719 și 1723, pe locul unde se aflau ziduri de apărare din perioada romană și bizantină.
Studenița, locul unde cneazul Ștefan a devenit monah
Leagănul Ortodoxiei sârbe este considerată Mănăstirea Studenița din centrul Serbiei, la 39 km de orașul Kralijevo, într-o zonă retrasă de munte. Este cea mai mare și mai bogată mănăstire sârbească. Întemeiată în anul 1190 de domnitorul sârb Ștefan Nemanija, a fost apărată și îngrijită de majoritatea domnitorilor sârbi. Aici, cneazul Ștefan Nemanija a renunțat la scaunul de domnie și a devenit călugăr, urmând o tradiție care se poate regăsi în sânul familiilor domnitoare ortodoxe din Balcani. Mănăstirea construită din marmură albă impresionează prin frumusețea construcțiilor care o alcătuiesc, în special cele două biserici ortodoxe, precum și prin frescele bizantine din secolele XIII-XIV. Pentru bogăție culturală, mănăstirea a fost inclusă din 1986 în Patrimoniul mondial UNESCO.
Ravanița, Manasija și Vitovnița, dovezi ale artei bisericești sârbești
Tot în centrul Serbiei se află și Mănăstirea Ravanița, unde este înmormântat domnitorul Lazăr al Serbiei (1329-1389), care a murit în bătălia cu turcii de la Kosovopolie, apărând pământul țării sale. În această luptă a participat cu oastea Țării Românești și domnitorul valah Mircea cel Bătrân (1386-1418). Mănăstirea a fost ridicată între anii 1375 și 1377, iar zidurile sale de apărare au fost prevăzute cu 7 turnuri de apărare. Biserica mănăstirii poartă hramul „Înălțarea Domnului“ și este o mărturie a artei bisericești medievale sârbești. Frescele lăcașului datează dintre anii 1385 și 1387 și au devenit reprezentative pentru stilul picturii bizantine de sorginte sârbească. Mănăstirea Manasija, cunoscută și sub numele de Resava, a fost construită între anii 1406 și 1418 de domnitorul sârb Ștefan Lazarevici, devenind după cucerirea țării de otomani centrul Despotatului sârbesc. Mănăstirea este împrejmuită de ziduri masive de apărare și turnuri care se păstrează și astăzi în condiții foarte bune. Aici s-a dezvoltat „Școala de la Resava“, care a desfășurat o activitate culturală importantă în secolele XV și XVI, în special prin traducerea și transmiterea unor manuscrise importante. O altă mănăstire sârbească cunoscută și din prisma personalității părintelui Tadei (1914-2003), care a fost un cunoscut părinte duhovnicesc al acesteia, este Mănăstirea Vitovnița. Situat lângă localitatea cu același nume și lângă orașul Kucevo, așezământul datează din anii 1289-1291, când domnitorul Ștefan Milutin a ridicat o biserică în cinstea victoriei împotriva bulgarilor. Mănăstirea Vitovnița a avut o istorie zbuciumată, trecând prin mai multe perioade de distrugere și refacere, iar în timpurile moderne a fost cunoscută mai mult și a înflorit datorită starețului Tadei, cunoscut și publicului românesc prin cuvintele sale duhovnicești care au fost traduse în limba română.
Cei care doresc să viziteze aceste locuri de rugăciune, precum și alte obiective religioase și turistice din Serbia au la dispoziție două pelerinaje în Serbia organizate de Agenția de pelerinaj „Basilica Travel“ și Centrul de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel“ ale Patriarhiei Române, în perioada 24-30 septembrie și 22-28 octombrie 2013. Mai multe informații despre pelerinajele în Serbia se pot afla de pe site-urile basilicatravel.ro și pelerinaje.ro.
(Marius NEDELCU)