Proiectul conducerii Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” și a Consiliului Județean Suceava de construire a unui spital pentru copii, cu toate specialitățile medicale, în curtea Spitalului Vechi, este susținut și de managerii spitalelor din Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, precum și de medicii pediatri care profesează în aceste unități medicale.
Ieri, aceștia au avut o dezbatere pe această temă, la Consiliul Județean Suceava, la invitația președintelui Gheorghe Flutur, împreună cu managerul Spitalului de Urgență și cu pediatrii de aici.
Flutur le-a prezentat argumentele înființării unui spital monobloc pentru copii și le-a solicitat medicilor și managerilor de spitale un punct de vedere asupra oportunității investiției.
Președintele CJ a arătat că populația până la vârsta de 18 ani din județ este, la această oră, de 180.000 de persoane. La Unitatea de Primiri Urgențe Pediatrie a spitalului județean sunt, lunar, circa 2.500 de prezentări, dintre care aproximativ 40% necesită internare. De asemenea, sunt aduși la Suceava pentru consultații și tratament copii din județele Neamț și Botoșani, precum și din Cernăuți. ”Presiunea pe spitalul județean este mare. Nevoia unui spital de copii o arată aceste cifre”, a declarat Flutur.
Rîmbu: ”Vrem să facem un spital adevărat pentru copii”
Managerul Spitalului de Urgență, Vasile Rîmbu, a arătat, la rândul său, că peste 30% dintre cei care se prezintă în UPU sunt copii, în acest an numărul micilor pacienți fiind estimat a ajunge la 150.000-170.000. ”Copiii necesită mai multă atenție și mai multă rapiditate în a-i investiga. Avem pediatrie generală, pediatrie și ortopedie infantilă, boli infecțioase, pneumologie, dar este total insuficient. Vrem să facem un spital adevărat pentru copii, de la primiri urgențe până la secția cea mai ușoară, cu laborator de analize medicale, laborator de radiologie și imagistică, ambulatorii și internări de zi, terapie intensivă specifică copiilor și măcar două săli de operație specifice. La chirurgie vrem să adăugăm neurochirurgie, urologie, buco-maxilo-facială. Avem nevoie și de oncologie și hematologie pediatrică”, a afirmat Vasile Rîmbu.
Managerul spitalului din Suceava a menționat că, prin astfel de întâlniri, prin discuțiile cu pediatrii sunt identificate nevoile medicale pediatrice din județ și se poate stabili numărul de paturi la fiecare secție, pentru fundamentarea proiectului. Rîmbu a invitat toți participanții la dezbateri să manifeste ”o atitudine de buni colegi” deoarece ”nu concurăm cu nimeni, suntem toți o echipă”. ”Sunt copii ai județului Suceava și toți trebuie să intre în grija noastră. Nu va fi mâine acest spital în curtea noastră, dar ca să-l avem trebuie eforturi conjugate”, a mai spus Vasile Rîmbu.
Șeful secției Pediatrie din Spitalul de Urgență, dr. Elena Tătăranu, a dorit să înlăture speculațiile că, dacă spitalul se va construi, nu vor fi găsiți suficienți medici pediatri care să acopere toate specialitățile. Dr. Tătăranu a explicat că 250-300 de paturi, cât ar avea viitorul spital, pot fi acoperite, mai ales că secția de profil din Suceava are acum 80-100 de paturi. Mai mult, a spus medicul, de acum doi ani rezidențiatul include șase noi specializări medicale pediatrice, ”deci medici vor fi”. Medicul a mai spus că, dacă acest proiect se va concretiza, la Suceava ar fi primul spital monobloc din România, cu toate specialitățile în același corp de clădire.
Deputat PSD, către Flutur: ”Sănătatea nu are culoare politică, vă susțin din toată inima”
Argumente în favoarea spitalului au fost aduse și de șeful secției Chirurgie pediatrică, dr. Florin Filip, secție care are peste 1.700 de pacienți externați anual și peste 6.000 de consultații și tratamente în ambulatoriu. Dr. Filip a accentuat că, în cazul copiilor, pe lângă calitatea serviciilor medicale, ”de la sine înțeleasă”, sunt și alte necesități de servicii conexe, precum accesul la psiholog, educator, spații de cazare pentru aparținători, locuri de joacă.
Managerul spitalului din Rădăuți, Traian Andronachi, a declarat că, dintre cei circa 1.000 de copii care se prezintă lunar la Urgențe la Rădăuți, acest spital poate reține maximum 110. Ceilalți, deci 80%, sunt dirijați spre Suceava. ”De asta este nevoie de un spital de acest calibru și noi vă susținem”, a spus Andronachi.
Un susținător al proiectului este și deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz, medic pediatru. Ea i-a mulțumit lui Flutur pentru invitația la dezbaterea de ieri și a afirmat că ”sănătatea nu are culoare politică, vă susțin din toată inima în acest proiect”. Parlamentarul social-democrat a evidențiat că în toată zona Moldovei este un singur spital de pediatrie de capacitate mare, respectiv ”Sfânta Maria” din Iași, cu 665 de paturi.
Flutur: ”Nu cred că cineva o să ne refuze, dacă noi, județul Suceava, avem un proiect pregătit și bine fundamentat”
Replica lui Flutur a fost că ”trebuie să descentralizăm sănătatea”. ”Poate unora le convine această concentrare pe Moldova, doar la Iași, dar poate părinții copiilor din Suceava vor și altceva. 665 de paturi la Iași și nimic la Suceava”, a comentat șeful administrației județene.
În ceea ce privește finanțarea, președintele CJ a afirmat că spitalul și CJ pregătesc proiectul pentru spital de copii și vor aborda mai multe variante de finanțare. Una ar fi din banii care rămân de la economiile la licitații pentru cele trei spitale regionale, care vor fi construite de Ministerul Sănătății cu fonduri europene. ”Nu cred că cineva o să ne refuze, dacă noi, județul Suceava, avem un proiect pregătit și bine fundamentat”, crede Flutur.
Dacă acest lucru se va întâmpla sau dacă economiile nu vor fi suficiente pentru încă un spital, alte căi de finanțare sunt prin parteneriat public-privat, prin solicitare de fonduri de la Compania Națională de Investiții sau printr-un credit bancar. ”Astăzi nu avem sursa de finanțare. Am în vedere și un împrumut, că nu îndatorez județul pentru Întâlniri Bucovinene, ci pentru sănătatea copiilor sucevenilor”, a spus Flutur.
Cu date statistice, atât managerii, cât și medicii au argumentat că adresabilitatea tot mai mare către Spitalul de Urgență Suceava, cazuistica din ce în ce mai diversificată și mai complexă, ridicarea standardului pentru gradul de satisfacție a pacienților și rata natalității din județul Suceava sunt aspecte care impun construirea unui spital de pediatrie.
Singurul spital care nu a onorat invitația lui Flutur la dezbaterea de la CJ a fost Spitalul Municipal Fălticeni.






